« Prev Psalm 75 Next »

Chapter 75

1(Către mai marele cîntăreţilor. ,,Nu nimici.`` Un psalm al lui Asaf. O cîntare.) Te lăudăm, Dumnezeule, Te lăudăm; noi, cari chemăm Numele Tău, vestim minunile Tale! 2,,Atunci cînd va veni vremea hotărîtă,`` zice Domnul, ,,voi judeca fără părtinire. 3Poate să se cutremure pămîntul cu locuitorii lui: căci Eu îi întăresc stîlpii.`` -(Oprire). 4Eu zic celor ce se fălesc: ,,Nu vă făliţi!`` Şi celor răi: ,,Nu ridicaţi capul sus!`` 5Nu vă ridicaţi capul aşa de sus, nu vorbiţi cu atîta trufie! 6Căci nici dela răsărit, nici dela apus, nici din pustie, nu vine înălţarea. 7Ci Dumnezeu este Cel ce judecă: El scoboară pe unul, şi înalţă pe altul. 8În mîna Domnului este un potir, în care fierbe un vin plin de amestecătură. Cînd îl varsă, toţi cei răi de pe pămînt sug, îl sorb şi -l beau pînă în fund! 9Eu însă voi vesti pururea aceste lucruri; voi cînta laude în cinstea Dumnezeului lui Iacov. 10Şi voi doborî toate puterile celor răi: puterile celui neprihănit însă se vor înălţa.

« Prev Psalm 75 Next »
Please login or register to save highlights and make annotations
Corrections disabled for this book
Proofing disabled for this book
Printer-friendly version





Advertisements



| Define | Popups: Login | Register | Prev Next | Help |