Contents

« Prev 2 Kings 23 Next »

Chapter 23

1Împăratul Iosia a strîns la el pe toţi bătrînii lui Iuda şi ai Ierusalimului. 2Apoi s'a suit în Casa Domnului, cu toţi bărbaţii lui Iuda şi cu toţi locuitorii Ierusalimului, preoţii, proorocii, şi tot poporul, dela cel mai mic pînă la cel mai mare. A citit înaintea lor toate cuvintele din cartea legămîntului, pe care o găsiseră în Casa Domnului. 3Împăratul stătea pe scaunul lui împărătesc, şi a făcut legămînt înaintea Domnului, îndatorindu-se să urmeze pe Domnul, şi să păzească poruncile, învăţăturile şi legile Lui, din toată inima şi din tot sufletul lui, ca să împlinească astfel cuvintele legămîntului acestuia, scrise în cartea aceasta. Şi tot poporul a intrat în legămînt. 4Împăratul a poruncit marelui preot Hilchia, preoţilor de al doilea rînd, şi celor ce păzeau pragul, să scoată din Templul Domnului toate sculele cari fuseseră făcute pentru Baal, pentru Astartea, şi pentru toată oştirea cerurilor; şi le -a ars afară din Ierusalim, în ogoarele Chedronului, şi a pus să le ducă cenuşa la Betel. 5A izgonit pe preoţii idolilor, puşi de împăraţii lui Iuda să ardă tămîie pe înălţimi în cetăţile lui Iuda şi în împrejurimile Ierusalimului, şi pe cei ce aduceau tămîie lui Baal, soarelui, lunei, zodiilor şi întregei oştiri a cerurilor. 6A scos din Casa Domnului idolul Astareteei, şi l -a dus afară din Ierusalim, la pîrîul Chedron; l -a ars la pîrîul Chedron şi l -a prefăcut în cenuşă, iar cenuşa i -a aruncat -o pe mormintele copiilor poporului. 7A dărîmat casele sodomiţilor cari erau în Casa Domnului, şi unde femeile împleteau corturi pentru Astartea. 8A adus pe toţi preoţii din cetăţile lui Iuda; a pîngărit înălţimile unde ardeau preoţii tămîie, dela Gheba pînă la Beer-Şeba; şi a dărîmat înălţimile de la porţi, cea care era la intrarea porţii lui Iosua, căpetenia cetăţii, şi cea care era la stînga porţii cetăţii. 9Totuş, preoţii înălţimilor nu se suiau la altarul Domnului în Ierusalim, ci mîncau azime în mijlocul fraţilor lor. 10Împăratul a pîngărit Tofetul în valea fiilor lui Hinom, ca nimeni să nu-şi mai treacă fiul sau fiica prin foc în cinstea lui Moloh. 11A îndepărtat dela intrarea casei Domnului caii, pe cari împăraţii lui Iuda îi închinaseră soarelui, lîngă odaia dregătorului Netan-Melec, care locuia în mahala; şi a ars în foc carăle soarelui. 12Împăratul a dărîmat altarele de pe acoperişul odăii de sus a lui Ahaz, pe cari le făcuseră împăraţii lui Iuda, şi altarele pe cari le făcuse Manase în cele două curţi ale Casei Domnului; după ce le -a sfărîmat şi le -a luat de acolo, le -a aruncat ţărîna în pîrîul Chedron. 13Împăratul a pîngărit înălţimile cari erau în faţa Ierusalimului, pe partea dreaptă a muntelui Pierzării, şi pe cari le zidise Solomon, împăratul lui Israel, Astarteei, urîciunea Sidonienilor, lui Chemoş, urîciunea Moabului, şi lui Milcom, urîciunea fiilor lui Amon. 14A sfărîmat stîlpii idoleşti şi a dărîmat Astarteele, şi locul lor l -a umplut cu oase omeneşti. 15A dărîmat şi altarul de la Betel, şi înălţimea făcută de Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască; a ars înălţimea şi a prefăcut -o în ţărînă, şi a ars idolul Astarteei. 16Iosia, întorcîndu-se şi văzînd mormintele cari erau acolo în munte, a trimes să ia oasele din morminte, şi le -a ars pe altar şi l -a pîngărit, după cuvîntul Domnului, rostit prin omul lui Dumnezeu, care vestise aceste lucruri. 17El a zis: ,,Ce este mormîntul acesta pe care -l văd?`` Oamenii din cetate i-au răspuns: ,,Este mormîntul omului lui Dumnezeu, care a venit din Iuda, şi a strigat împotriva altarului din Betel lucrurile acestea pe cari le împlineşti tu.`` 18Şi el a zis: ,,Lăsaţi -l; nimeni să nu -i mişte oasele!`` Astfel, au păstrat oasele lui împreună cu ale proorocului care venise din Samaria. 19Iosia a mai înlăturat toate templele idoleşti ale înălţimilor cari se aflau în cetăţile Samariei, şi pe cari le făcuseră împăraţii lui Israel ca să mînie pe Domnul; a făcut cu ele întocmai cum făcuse în Betel. 20A junghiat pe altare pe toţi preoţii înălţimilor, cari erau acolo, şi a ars pe ele oase de oameni. Apoi s'a întors la Ierusalim. 21Împăratul a dat următoarea poruncă întregului popor: ,,Prăznuiţi Paştele în cinstea Domnului, Dumnezeului vostru, cum este scris în această carte a legămîntului.`` 22Paşte ca acestea nu se prăznuiseră din vremea cînd judecau judecătorii pe Israel şi în tot timpul împăraţilor lui Israel şi împăraţilor lui Iuda. 23Ci abia în al optsprezecelea an al împăratului Iosia s'au prăznuit aceste Paşte în cinstea Domnului, la Ierusalim. 24Mai mult, Iosia a stîrpit pe cei ce chemau duhurile, pe cei ce spuneau viitorul, terafimii, idolii, şi toate urîciunile cari se vedeau în ţara lui Iuda şi la Ierusalim, ca să împlinească astfel cuvintele legii, scrise în cartea pe care o găsise preotul Hilchia în Casa Domnului. 25Înainte de Iosia, n'a fost niciun împărat care să se întoarcă la Domnul, ca el, din toată inima, din tot sufletul şi din toată puterea lui, întocmai după toată legea lui Moise; şi chiar după el, n'a fost niciunul ca el. 26Totuş Domnul nu S'a întors din iuţimea mîniei Lui celei mari, de care era aprins împotriva lui Iuda, din pricina tuturor celor ce făcuse Manase ca să -L mînie. 27Şi Domnul a zis: ,,Voi lepăda şi pe Iuda dinaintea Mea, cum am lepădat pe Israel, şi voi lepăda cetatea aceasta a Ierusalimului, pe care o alesesem, şi casa despre care zisesem: ,Acolo va fi Numele Meu.`` 28Celelalte fapte ale lui Iosia, şi tot ce a făcut el, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda? 29Pe vremea sa, Faraon Neco, împăratul Egiptului, s'a suit împotriva împăratului Asiriei, la rîul Eufratului. Împăratul Iosia i -a ieşit înainte; şi Faraon l -a omorît la Meghido, cum l -a văzut. 30Slujitorii lui l-au luat mort într'un car; l-au adus din Meghido la Ierusalim, şi l-au îngropat în mormîntul său. Şi poporul ţării a luat pe Ioahaz, fiul lui Iosia: ei l-au uns, şi l-au făcut împărat în locul tatălui său. 31Ioahaz avea douăzeci şi trei de ani cînd s'a făcut împărat, şi a domnit trei luni la Ierusalim. Mamă-sa se chema Hamutal, fata lui Ieremia, din Libna. 32El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuseră părinţii lui. 33Faraon Neco l -a pus în lanţuri la Ribla, în ţara Hamatului, ca să nu mai domnească la Ierusalim; şi a pus asupra ţării o gloabă de o sută de talanţi de argint şi de un talant de aur. 34Şi Faraon Neco a pus împărat pe Eliachim, fiul lui Iosia, în locul tatălui său Iosia, şi i -a schimbat numele în Ioiachim. A luat pe Ioahaz, care a mers în Egipt şi a murit acolo. 35Ioiachim a dat lui Faraon argintul şi aurul; dar a trebuit să pună bir asupra ţării ca să scoată argintul acesta, cerut de Faraon; a hotărît partea fiecăruia, şi a cerut dela poporul ţării argintul şi aurul pe care trebuia să -l dea lui Faraon Neco. 36Ioiachim avea douăzeci şi cinci de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit unsprezece ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Zebuda, fata lui Pedaia, din Ruma. 37El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuseră părinţii săi.

« Prev 2 Kings 23 Next »
VIEWNAME is workSection