« Prev 2 Kings 14 Next »

Chapter 14

1În al doilea an al lui Ioas, fiul lui Ioahaz, împăratul lui Israel, a început să domnească Amaţia, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda. 2Avea douăzeci şi cinci de ani cînd s'a făcut împărat, şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Ioadan, din Ierusalim. 3El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, totuş, nu ca tatăl său David; ci a lucrat în totul cum lucrase tatăl său Ioas. 4Numai că înălţimile nu le -a stricat; poporul tot mai aducea jertfe şi tămîie pe înălţimi. 5Cînd s'a întărit împărăţia în mînile lui, a lovit pe slujitorii săi cari uciseseră pe tatăl său împăratul. 6Dar n'a omorît pe fiii ucigaşilor, căci aşa este scris în cartea legii lui Moise, unde Domnul dă următoarea poruncă: ,,Să nu se omoare părinţii pentru copii, şi să nu se omoare copiii pentru părinţi; ci fiecare să fie omorît pentru păcatul lui.`` 7A bătut zece mii de Edomiţi în Valea Sării. Şi, în tot timpul războiului, a luat Sela, şi a numit -o Iocteel, nume pe care l -a păstrat pînă în ziua de azi. 8Atunci Amaţia a trimes nişte soli la Ioas, fiul lui Ioahaz, fiul lui Iehu, împăratul lui Israel, să -i spună: ,,Vino, să ne vedem faţa!`` 9Şi Ioas, împăratul lui Israel, a trimes să spună lui Amaţia, împăratul lui Iuda: ,,Spinul din Liban a trimes să spună cedrului din Liban: ,,Dă pe fiică-ta de nevastă fiului meu!`` Şi fiarele sălbatice din Liban au trecut şi au călcat spinul în picioare. 10Ai bătut pe Edomiţi, şi a început să ţi se înalţe inima. Bucură-te mai bine de slava ta, şi stai acasă. Pentruce să stîrneşti un rău, care ar aduce căderea ta şi a lui Iuda?`` 11Dar Amaţia nu l -a ascultat. Şi Ioas, împăratul lui Israel, s'a suit; şi şi-au văzut faţa, el şi Amaţia, împăratul lui Iuda, la Bet-Şemeşul lui Iuda. 12Iuda a fost bătut de Israel, şi a fugit fiecare în cortul său. 13Ioas, împăratul lui Israel, a prins la Bet-Şemeş, pe Amaţia, împăratul lui Iuda, fiul lui Ioas, fiul lui Ahazia. Apoi a venit la Ierusalim, şi a făcut o spărtură de patru sute de coţi în zidul Ierusalimului, dela poarta lui Efraim pînă la poarta unghiului. 14A luat tot aurul şi argintul şi toate vasele cari se aflau în Casa Domnului şi în vistieriile casei împăratului; a luat şi ostatici, şi s'a întors în Samaria. 15Celelalte fapte ale lui Ioas, ce a făcut el, isprăvile lui, şi războiul pe care l -a avut cu Amaţia, împăratul lui Iuda, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel? 16Ioas a adormit cu părinţii săi, şi a fost îngropat la Samaria, cu împăraţii lui Israel. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ieroboam. 17Amaţia fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda, a trăit cincisprezece ani după moartea lui Ioas, fiul lui Ioahaz, împăratul lui Israel. 18Celelalte fapte ale lui Amaţia, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda? 19Împotriva lui s'a făcut o uneltire la Ierusalim. El a fugit la Lachis, dar l-au urmărit şi la Lachis, unde l-au omorît. 20L-au dus pe cai, şi a fost îngropat la Ierusalim cu părinţii săi, în cetatea lui David. 21Şi tot poporul lui Iuda a luat pe Azaria, în vîrstă de şasesprezece ani, şi l -a pus împărat în locul tatălui său Amaţia. 22Azaria a zidit iarăş Elatul, şi l -a adus din nou supt stăpînirea lui Iuda, dupăce a adormit împăratul cu părinţii săi. 23În al cincisprezecelea an al lui Amaţia, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda, a început să domnească la Samaria, Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel. A domnit patruzeci şi unu de ani. 24El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s'a abătut dela niciunul din păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască. 25A luat înapoi hotarele lui Israel, dela intrarea Hamatului pînă la marea cîmpiei, după cuvîntul pe care -l rostise Domnul, Dumnezeul lui Israel, prin robul Său Iona, proorocul, fiul lui Amitai, din Gat-Hefer. 26Căci Domnul a văzut că necazul lui Israel ajunsese prea mare, a văzut şi strîmtorarea în care se aflau şi robii şi oamenii slobozi, fără să fie cineva care să vină în ajutorul lui Israel. 27Domnul nu hotărîse să şteargă numele lui Israel, de subt ceruri, şi i -a izbăvit prin Ieroboam, fiul lui Ioas. 28Celelalte fapte ale lui Ieroboam, tot ce a făcut el, isprăvile lui la război, şi cum a adus iarăş subt stăpînirea lui Israel Damascul şi Hamatul, cari fuseseră ale lui Iuda, nu sînt scrise oare toate acestea în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel? 29Ieroboam a adormit cu părinţii săi, cu împăraţii lui Israel. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Zaharia.

« Prev 2 Kings 14 Next »
Please login or register to save highlights and make annotations
Corrections disabled for this book
Proofing disabled for this book
Printer-friendly version





Advertisements



| Define | Popups: Login | Register | Prev Next | Help |