« Prev 2 Corinthians 7 Next »

Chapter 7

1Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, prea iubiţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, şi să ne ducem sfinţirea pînă la capăt, în frica de Dumnezeu. 2Înţelegeţi-ne bine! N'am nedreptăţit pe nimeni, n'am vătămat pe nimeni, n'am înşelat pe nimeni. 3Nu spun aceste lucruri ca să vă osîndesc, căci am spus mai înainte că sînteţi în inimile noastre pe viaţă şi pe moarte. 4Am o mare încredere în voi. Am tot dreptul să mă laud cu voi. Sînt plin de mîngîiere, îmi saltă inima de bucurie în toate necazurile noastre. 5Căci şi după venirea noastră în Macedonia, trupul nostru n'a avut nicio odihnă. Am fost necăjiţi în toate chipurile: de afară lupte, dinlăuntru temeri. 6Dar Dumnezeu, care mîngîie pe cei smeriţi, ne -a mîngîiat prin venirea lui Tit. 7Şi nu numai prin venirea lui, ci şi prin mîngîierea cu care a fost mîngîiat şi el de voi. El ne -a istorisit despre dorinţa voastră arzătoare, despre lacrămile voastre, despre rîvna voastră pentru mine, aşa că bucuria mea a fost şi mai mare. 8Măcar că v'am întristat prin epistola mea, nu-mi pare rău; şi chiar dacă mi-ar fi părut rău-căci văd că epistola aceea v'a întristat (măcarcă pentru puţină vreme) - 9totuş, acum mă bucur, nu pentrucă aţi fost întristaţi, ci pentrucă întristarea voastră v'a adus la pocăinţă. Căci aţi fost întristaţi după voia lui Dumnezeu, ca să n'aveţi nicio pagubă din partea noastră. 10În adevăr, cînd întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mîntuire, şi de care cineva nu se căieşte niciodată; pe cînd întristarea lumii aduce moartea. 11Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu, ce frămîntare a trezit în voi! Şi ce cuvinte de desvinovăţire! Ce mînie! Ce frică! Ce dorinţă aprinsă! Ce rîvnă! Ce pedeapsă! În toate voi aţi arătat că sînteţi curaţi în privinţa aceasta. 12Aşa că, dacă v'am scris nu v'am scris nici din pricina celuice a făcut ocara, nici din pricina celui ce a suferit ocara, ci ca să se arate marea noastră purtare de grijă pentru voi înaintea lui Dumnezeu. 13De aceea am fost mîngîiaţi. Dar, pe lîngă mîngîierea aceasta a noastră, ne-am bucurat şi mai mult de bucuria lui Tit, al cărui duh a fost răcorit de voi toţi. 14Şi dacă m'am lăudat puţin cu voi înaintea lui, n'am fost dat de ruşine. Ci, după cum în orice lucru v'am spus adevărul, tot aşa şi lauda noastră cu voi înaintea lui Tit, s'a adeverit. 15El are o şi mai mare dragoste pentru voi, cînd îşi aduce aminte de ascultarea voastră a tuturor, şi de primirea pe care i-aţi făcut -o, cu frică şi cu cutremur. 16Mă bucur că mă pot încrede în voi în toate privinţele.

« Prev 2 Corinthians 7 Next »





Advertisements



| Define | Popups: Login | Register | Prev Next | Help |