« Prev 2 Corinthians 12 Next »

Chapter 12

1E nevoe să mă laud, măcarcă nu este de folos. Voi veni totuş la vedeniile şi descoperirile Domnului. 2Cunosc un om în Hristos, care, acum patrusprezece ani, a fost răpit pînă în al treilea cer (dacă a fost în trup nu ştiu; dacă a fost fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie). 3Şi ştiu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie), 4a fost răpit în rai, şi a auzit cuvinte, cari nu se pot spune, şi pe cari nu -i este îngăduit unui om să le rostească. 5Cu un astfel de om mă voi lăuda; dar întrucît mă priveşte pe mine însumi, nu mă voi lăuda decît cu slăbiciunile mele. 6Chiar dacă aş vrea să mă laud, n'aş fi nebun, căci aş spune adevărul; dar mă feresc, ca să n'aibă nimeni despre mine o părere mai înaltă decît ce vede în mine, sau ce aude dela mine. 7Şi ca să nu mă umflu de mîndrie, din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi -a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască, şi să mă împedece să mă îngîmf. 8De trei ori am rugat pe Domnul să mi -l ia. 9Şi El mi -a zis: ,,Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvîrşită.`` Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentruca puterea lui Hristos să rămînă în mine. 10De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strîmtorări, pentru Hristos; căci cînd sînt slab, atunci sînt tare. 11Am ajuns nebun: voi m'aţi silit. Dar voi trebuia să mă lăudaţi; căci, măcar că nu sînt nimic, totuş cu nimic n'am fost mai pe jos de aceşti apostoli aşa de minunaţi. 12Semnele unui apostol le-aţi avut printre voi în toată răbdarea, prin semne, puteri şi minuni cari au fost făcute între voi. 13În adevăr, în ce aţi fost voi puşi mai pe jos decît celelalte Biserici, afară doar că numai eu singur nu v'am fost o sarcină? O, iertaţi-mi nedreptatea aceasta!... 14Iată că sînt gata să vin a treia oară la voi; şi tot nu vă voi fi o sarcină; căci nu caut bunurile voastre, ci pe voi înşivă. Ce -i drept, nu copiii sînt datori să agonisească pentru părinţii lor, ci părinţii pentru copiii lor. 15Şi eu, voi cheltui prea bucuros din ale mele, şi mă voi cheltui în totul şi pe mine însumi pentru sufletele voastre. Dacă vă iubesc mai mult, sînt iubit cu atît mai puţin? 16Fie şi-aşa! Nu v'am fost sarcină de loc. ,,Dar``, zic ei, ,,ca un om isteţ ce sînt, v'am prins prin şiretlic.`` - 17Dar, am tras eu oare vreun folos dela voi prin vreunul din aceia, pe cari i-am trimes la voi? 18Am rugat pe Tit să vină să vă vadă; şi împreună cu el am trimes şi pe fratele: a cerut Tit ceva dela voi? N-am fost noi călăuziţi de acelaş Duh, şi n-am călcat noi pe aceleaşi urme? 19De multă vreme voi vă închipuiţi că, vrem să ne apărăm înaintea voastră! Noi vorbim înaintea lui Dumnezeu în Hristos; şi toate aceste lucruri, le spunem, prea iubiţilor, pentru zidirea voastră. 20Fiindcă mă tem ca nu cumva, la venirea mea, să vă găsesc aşa cum n'aş vrea să vă găsesc, şi eu însumi să fiu găsit de voi aşa cum n'aţi vrea. Mă tem să nu găsesc gîlceavă, pizmă, mînii, desbinări, vorbiri de rău, bîrfeli, îngîmfări, tulburări. 21Mă tem ca, la venirea mea la voi, să mă smerească din nou Dumnezeul meu cu privire la voi, şi să trebuiască să plîng pe mulţi din cei ce au păcătuit mai înainte, şi nu s'au pocăit de necurăţia, curvia şi spurcăciunile, pe cari le-au făcut.

« Prev 2 Corinthians 12 Next »
Please login or register to save highlights and make annotations
Corrections disabled for this book
Proofing disabled for this book
Printer-friendly version





Advertisements



| Define | Popups: Login | Register | Prev Next | Help |