« Prev 2 Chronicles 24 Next »

Chapter 24

1Ioas avea şapte ani, cînd a ajuns împărat, şi a domnit patruzeci de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Ţibia, din Beer-Şeba. 2Ioas a făcut ce este bine înaintea Domnului în tot timpul vieţii preotului Iehoiada. 3Iehoiada a luat pentru Ioas două neveste, şi Ioas a născut fii şi fiice. 4După aceea, Ioas şi -a pus de gînd să dreagă Casa Domnului. 5A strîns pe preoţi şi pe Leviţi, şi le -a zis: ,,Duceţi-vă prin cetăţile lui Iuda, şi strîngeţi bani din tot Israelul, pe fiecare an, pentru dregerea Casei Dumnezeului vostru. Şi grăbiţi-vă cu lucrul acesta.`` Dar Leviţii nu s'au grăbit. 6Împăratul a chemat pe marele preot Iehoiada, şi i -a zis: ,,Pentruce n'ai vegheat ca Leviţii să strîngă`` din Iuda şi din Ierusalim darea poruncită de Moise, robul Domnului, şi pusă pe adunarea lui Israel pentru cortul mărturiei? 7Căci nelegiuita aceea de Atalia şi fiii ei au pustiit Casa lui Dumnezeu, şi au întrebuinţat în slujba Baalilor toate lucrurile închinate Casei Domnului.`` 8Atunci împăratul a poruncit să se facă o ladă, şi să se pună afară la poarta Casei Domnului. 9Şi s'a dat de veste în Iuda şi în Ierusalim ca să se aducă Domnului darea pusă de Moise, robul Domnului, pe Israel în pustie. 10Toate căpeteniile şi tot poporul s'au bucurat de lucrul acesta, şi au adus şi au aruncat în ladă tot ce aveau de plătit. 11Cînd vedeau Leviţii că e mult argint în ladă şi că era vremea ca s'o dea în mînile dregătorilor împărtului, venea logofătul împăratului şi slujbaşul marelui preot şi goleau lada. Apoi o luau şi o puneau iarăş la loc. Aşa făceau în fiecare zi, şi au strîns mult argint. 12Împăratul şi Iehoiada îl dădeau meşterilor însărcinaţi cu facerea lucrării în Casa Domnului, cari tocmeau cioplitori de piatră şi tîmplari, ca să dreagă Casa Domnului, precum şi lucrători în fier şi aramă, ca să dreagă Casa Domnului. 13Lucrătorii s'au apucat de lucru, şi au isprăvit ce era de dres; au pus casa lui Dumnezeu iarăş în stare bună şi au întărit -o. 14Cînd au isprăvit, au adus înaintea împăratului şi înaintea lui Iehoiada argintul care mai rămăsese. Şi cu el au făcut unelte pentru casa Domnului, unelte pentru slujbă şi pentru arderile de tot, pahare şi alte scule de aur şi de argint. Şi, în tot timpul vieţii lui Iehoiada, au adus necurmat arderi de tot în Casa Domnului. 15Iehoiada a murit bătrîn şi sătul de zile. La moarte, avea o sută treizeci de ani. 16L-au îngropat în cetatea lui David la un loc cu împăraţii, pentrucă făcuse bine în Israel, şi faţă de Dumnezeu şi faţă de Casa Lui. 17După moartea lui Iehoiada, căpeteniile lui Iuda au venit şi s'au închinat înaintea împăratului. Atunci împăratul i -a ascultat. 18Şi au părăsit Casa Domnului, Dumnezeului părinţilor lor, şi au slujit Astarteelor şi idolilor. Mînia Domnului a venit asupra lui Iuda şi asupra Ierusalimului, pentrucă se făcuseră vinovaţi în felul acesta. 19Domnul a trimes la ei prooroci să -i întoarcă înapoi la El, dar n'au ascultat de înştiinţările pe cari le-au primit. 20Zaharia, fiul preotului Iehoiada, a fost îmbrăcat cu Duhul lui Dumnezeu. El s'a înfăţişat înaintea poporului şi i -a zis: ,,Aşa vorbeşte Dumnezeu: ,,Pentruce călcaţi poruncile Domnului? Nu veţi propăşi. Pentrucă aţi părăsit pe Domnul, şi El vă va părăsi.`` 21Şi au uneltit împotriva lui, şi l-au ucis cu pietre, din porunca împăratului, în curtea Casei Domnului. 22Împăratul Ioas nu şi -a adus aminte de bunăvoinţa pe care o avusese faţă de el Iehoiada, tatăl lui Zaharia, şi a omorît pe fiul lui. Zaharia a zis cînd a murit: ,,Domnul să vadă, şi să judece!`` 23După trecerea anului, oastea Sirienilor s'a suit împotriva lui Ioas, şi a venit în Iuda şi la Ierusalim. Au omorît din popor pe toate căpeteniile poporului, şi au trimes împăratului toată prada la Damasc. 24Oastea Sirienilor a venit cu un mic număr de oameni. Totuş, Domnul a dat în mînile lor o oaste foarte însemnată, pentrucă părăsiseră pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor. Astfel au pedepsit Sirienii pe Ioas. 25Cînd au plecat dela el, după ce -l lăsaseră în mari suferinţe, slujitorii lui au uneltit împotriva lui din pricina sîngelui fiului preotului Iehoiada. L-au omorît în patul lui, şi a murit. L-au îngropat în cetatea lui David, dar nu l-au îngropat în mormintele împăraţilor. 26Iată pe ceice au uneltit împotriva lui: Zabad, fiul Şimeatei, o femeie Amonită, şi Iozabad, fiul Şimritei, o femeie Moabită. 27Cît despre fiii lui, despre marele număr de proorocii făcute cu privire la el, şi despre dregerea Casei lui Dumnezeu, toate acestea sînt scrise în istoria din cartea împăraţilor. În locul lui a domnit fiul său Amaţia.

« Prev 2 Chronicles 24 Next »
Please login or register to save highlights and make annotations
Corrections disabled for this book
Proofing disabled for this book
Printer-friendly version





Advertisements



| Define | Popups: Login | Register | Prev Next | Help |