« Prev 2 Chronicles 18 Next »

Chapter 18

1Iosafat a avut bogăţii şi slavă din belşug, şi s'a încuscrit cu Ahab. 2După cîţiva ani, s'a pogorît la Ahab în Samaria. Ahab a tăiat pentru el şi pentru poporul care era cu el un mare număr de oi şi boi, şi l -a rugat să se suie la Ramot din Gallad. 3Ahab, împăratul lui Israel, a zis lui Iosafat, împăratul lui Iuda: ,,Vrei să vii cu mine la Ramot în Galaad?`` Iosafat i -a răspuns: ,,Eu ca tine, şi poporul meu ca poporul tău, vom merge la luptă împotriva lui cu tine.`` 4Apoi Iosafat a zis împăratului lui Israel: ,,Întreabă acum, te rog, cuvîntul Domnului.`` 5Împăratul lui Israel a strîns pe prooroci, în număr de patru sute, şi le -a zis: ,,Să ne ducem la luptă împotriva Ramotului din Galaad, sau să-mi văd de treabă?`` Şi ei au răspuns: ,,Suie-te, şi Dumnezeu o va da în mînile împăratului.`` 6Dar Iosafat a zis: ,,Nu mai este aici nici un prooroc al Domnului, prin care să -L putem întreba?`` 7Împăratul lui Israel a răspuns lui Iosafat: ,,Mai este un om prin care am putea să întrebăm pe Domnul; dar îl urăsc, căci nu-mi prooroceşte nimic bun, nu prooroceşte niciodată decît rău: este Mica, fiul lui Imla.`` Şi Iosafat a zis: ,,Să nu vorbească aşa împăratul!`` 8Atunci împăratul lui Israel a chemat un dregător, şi i -a zis: ,,Trimete să vină îndată Mica, fiul lui Imla.`` 9Împăratul lui Israel şi Iosafat, împăratul lui Iuda, şedeau fiecare pe scaunul lui de domnie, îmbrăcaţi cu hainele lor împărăteşti; şedeau în locul de la intrarea porţii Samariei. Şi toţi proorocii prooroceau înaintea lor. 10Zedechia, fiul lui Chenaana, îşi făcuse nişte coarne de fer, şi a zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,,Cu aceste coarne, vei bate pe Sirieni pînă îi vei nimici.`` 11Şi toţi proorocii au proorocit la fel, zicînd: ,,Suie-te la Ramot în Galaad, căci vei avea izbîndă şi Domnul o va da în mînile împăratului.`` 12Solul care se dusese să cheme pe Mica, i -a vorbit aşa: ,,Iată, proorocii cu un gînd proorocesc de bine împăratului; cuvîntul tău să fie dar ca şi cuvîntul fiecăruia din ei! Vesteşte de bine!`` 13Mica a răspuns: ,,Viu este Domnul că voi vesti ce va spune Dumnezeul meu.`` 14Cînd a venit la împărat, împăratul i -a zis: ,,Mica, să ne ducem la luptă împotriva Ramotului din Galaad, sau să-mi văd de treabă?`` El a răspuns: ,,Suiţi-vă! Căci veţi avea izbîndă, şi vor fi daţi în mînile voastre.`` 15Şi împăratul i -a zis: ,,De cîte ori va trebui să te pun să juri că nu-mi vei spune decît adevărul în Numele Domnului?`` 16Mica a răspuns: ,,Văd tot Israelul risipit pe munţi, ca nişte oi cari n'au păstor; şi Domnul a zis: ,,Oamenii aceştia n'au stăpîn, fiecare să se întoarcă în pace acasă!`` 17Împăratul lui Israel a zis lui Iosafat: ,,Nu ţi-am spus eu? El nu-mi prooroceşte nimic bun, nu-mi prooroceşte decît rău.`` 18Şi Mica a zis: ,,Ascultaţi dar cuvîntul Domnului! Am văzut pe Domnul stînd pe scaunul Său de domnie, şi toată oastea cerurilor stînd la dreapta şi la stînga Lui. 19Şi Domnul a zis: ,,Cine va amăgi pe Ahab, împăratul lui Israel, ca să se suie la Ramot în Galaad şi se peară acolo?`` Au răspuns unul într'un fel, altul într'altul. 20Şi un duh a venit şi s'a înfăţişat înaintea Domnului, şi a zis: ,,Eu îl voi amăgi.`` Domnul i -a zis: ,Cum?` 21,Voi ieşi,` a răspuns el, ,şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor proorocilor lui.` Domnul a zis: ,,Îl vei amăgi, şi vei izbuti; ieşi, şi fă aşa.`` 22Şi acum, iată că Domnul a pus un duh de minciună în gura proorocilor tăi cari sînt de faţă. Dar Domnul a vorbit rău împotriva ta.`` 23Atunci Zedechia, fiul lui Chenaana, apropiindu-se, a lovit pe Mica peste obraz, şi a zis: ,,Pe ce drum a ieşit duhul Domnului din mine ca să-ţi vorbească?`` 24Mica a răspuns: ,,Vei vedea în ziua cînd vei umbla, din odaie în odaie, ca să te ascunzi.`` 25Împăratul lui Israel a zis: ,,Luaţi pe Mica, şi duceţi -l la Amon, căpetenia cetăţii, şi la Ioas, fiul împăratului. 26Şi spuneţi: ,,Aşa vorbeşte împăratul: ,,Băgaţi pe omul acesta în temniţă, şi hrăniţi -l cu pînea şi cu apa întristării, pînă mă voi întoarce în pace.`` 27Şi Mica a zis: ,,Dacă te vei întoarce în pace, n'a vorbit Domnul prin mine!`` Apoi a mai zis: ,,Voi, toate popoarele, auziţi!`` 28Împăratul lui Israel şi Iosafat, împăratul lui Iuda, s'au suit la Ramot în Galaad. 29Împăratul lui Israel a zis lui Iosafat: ,,Vreau să-mi schimb hainele ca să mă duc la luptă; dar tu, îmbracă-te cu hainele tale.`` Şi împăratul lui Israel şi -a schimbat hainele, şi s'au dus la luptă. 30Împăratul Siriei dăduse următoarea poruncă mai marilor peste carăle lui: ,,Să nu vă luptaţi nici cu cel mic nici cu cel mare, ci să vă luptaţi numai cu împăratul lui Israel.`` 31Cînd au zărit mai marii carălor pe Iosafat, au zis: ,,Este împăratul lui Israel.`` Şi l-au înconjurat ca să lupte cu el. Iosafat a scos un ţipăt. Domnul l -a ajutat, şi Dumnezeu i -a îndepărtat dela el. 32Mai marii carălor, văzînd că nu era împăratul lui Israel, s'au depărtat de el. 33Atunci un om a tras cu arcul la întîmplare, şi a lovit pe împăratul lui Israel între încheieturile armăturii. Împăratul a zis celui ce -i mîna carul: ,,Întoarce, şi scoate-mă din cîmpul de bătaie, căci sînt rănit.`` 34Lupta a fost înverşunată în ziua aceea. Împăratul lui Israel a stat în car, în faţa Sirienilor, pînă seara, şi a murit pela apusul soarelui.

« Prev 2 Chronicles 18 Next »
Please login or register to save highlights and make annotations
Corrections disabled for this book
Proofing disabled for this book
Printer-friendly version





Advertisements



| Define | Popups: Login | Register | Prev Next | Help |