« Prev 1 Thessalonians 1 Next »

Chapter 1

1Pavel, Silvan şi Timotei, către Biserica Tesalonicenilor, care este în Dumnezeu Tatăl şi în Domnul Isus Hristos: Har şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Domnul Isus Hristos. 2Mulţămim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi toţi, pe cari vă pomenim necurmat în rugăciunile noastre; 3căci ne aducem aminte fără încetare, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea credinţei voastre, de osteneala dragostei voastre şi de tăria nădejdii în Domnul nostru Isus Hristos! 4Ştim, fraţi prea iubiţi de Dumnezeu alegerea voastră. 5În adevăr, Evanghelia noastră v'a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfînt şi cu o mare îndrăsneală. Căci ştiţi că, din dragoste pentru voi am fost aşa printre voi. 6Şi voi înşivă aţi călcat pe urmele mele şi pe urmele Domnului, întrucît aţi primit Cuvîntul în multe necazuri, cu bucuria care vine dela Duhul Sfînt; 7aşa că aţi ajuns o pildă pentru toţi credincioşii din Macedonia şi din Ahaia. 8În adevăr, nu numai că dela voi Cuvîntul Domnului a răsunat prin Macedonia şi Ahaia, dar vestea despre credinţa voastră în Dumnezeu s'a răspîndit pretutindeni, aşa că n'avem nevoie să mai vorbim de ea. 9Căci ei înşişi istorisesc ce primire ne-aţi făcut, şi cum dela idoli v'aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat, 10şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L -a înviat din morţi: pe Isus, care ne izbăveşte de mînia viitoare.

« Prev 1 Thessalonians 1 Next »
Please login or register to save highlights and make annotations
Corrections disabled for this book
Proofing disabled for this book
Printer-friendly version





Advertisements



| Define | Popups: Login | Register | Prev Next | Help |