« Prev 1 Corinthians 16 Next »

Chapter 16

1Cît priveşte strîngerea de ajutoare pentru sfinţi, să faceţi şi voi cum am rînduit Bisericilor Galatiei. 2În ziua dintîi a săptămînii, fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după cîştigul lui, ca să nu se strîngă ajutoarele cînd voi veni eu. 3Şi cînd voi veni, voi trimite cu epistole pe cei ce îi veţi socoti vrednici, ca să ducă darurile voastre la Ierusalim. 4Dacă va face să mă duc şi eu, vor merge cu mine. 5La voi am să vin după ce voi trece prin Macedonia, căci prin Macedonia voi trece. 6Poate mă voi opri pe la voi, sau poate chiar voi ierna la voi, ca apoi să mă însoţiţi acolo unde voi avea să mă duc. 7De data aceasta nu vreau să vă văd în treacăt, ci trag nădejde să mai rămîn cu voi cîtăva vreme, dacă va îngădui Domnul. 8Voi mai rămînea totuş în Efes pînă la Cincizecime, 9căci mi s'a deschis aici o uşă mare şi largă, şi sînt mulţi protivnici. 10Dacă soseşte Timotei, aveţi grijă să fie fără frică la voi; căci el este prins ca şi mine la lucrul Domnului. 11Nimeni dar să nu -l dispreţuiască. Să -l petreceţi în pace, ca să vină la mine, pentrucă îl aştept cu fraţii. 12Cît pentru fratele Apolo, l-am rugat mult să vină la voi cu fraţii, dar n'a voit nicidecum să vină acum; va veni însă cînd va avea înlesnire. 13Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă! 14Tot ce faceţi, să fie făcut cu dragoste! 15Încă un îndemn, fraţilor. Cunoaşteţi casa lui Stefana; ştiţi că ea este cel dintîi rod al Ahaiei, şi că s'a pus cu totul în slujba sfinţilor. 16Fiţi şi voi supuşi unor astfel de oameni şi fiecăruia care ajută la lucru şi se osteneşte. 17Mă bucur de venirea lui Stefana, lui Fortunat şi lui Ahaic; ei au împlinit ce lipsea din partea voastră, 18căci mi-au răcorit duhul meu şi al vostru. Să ştiţi dar să preţuiţi pe astfel de oameni. 19Bisericile din Asia vă trimet sănătate. Acuila şi Priscila, împreună cu Biserica din casa lor, vă trimet multă sănătate în Domnul. 20Toţi fraţii vă trimet sănătate. Spuneţi-vă sănătate unii altora cu o sărutare sfîntă. 21Urările de sănătate sînt scrise cu însăş mîna mea: Pavel. 22Dacă nu iubeşte cineva pe Domnul nostru Isus Hristos, să fie anatema! ,,Maranata`` (Domnul nostru vine!). 23Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi. 24Dragostea mea este cu voi cu toţi în Hristos Isus. Amin

« Prev 1 Corinthians 16 Next »





Advertisements



| Define | Popups: Login | Register | Prev Next | Help |