« Prev Revelation 4 Next »

Chapter 4

1După aceste lucruri, m'am uitat, şi iată că o uşă era deschisă în cer. Glasul cel dintîi, pe care -l auzisem ca sunetul unei trîmbiţe, şi care vorbea cu mine, mi -a zis: ,,Suie-te aici, şi-ţi voi arăta ce are să se întîmple după aceste lucruri!`` 2Numaidecît am fost răpit în Duhul. Şi iată că în cer era pus un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva. 3Cel ce şedea pe el, avea înfăţişarea unei pietre de iaspis şi de sardiu; şi scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smaragd la vedere. 4Împrejurul scaunului de domnie stăteau douăzeci şi patru de scaune de domnie; şi pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci şi patru de bătrîni, îmbrăcaţi în haine albe; şi pe capete aveau cununi de aur. 5Din scaunul de domnie ieşeau fulgere, glasuri şi tunete. Înaintea scaunului de domnie ardeau şapte lămpi de foc, cari sînt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu. 6În faţa scaunului de domnie, mai este un fel de mare de sticlă, asemenea cu cristalul. În mijlocul scaunului de domnie şi împrejurul scaunului de domnie stau patru făpturi vii, pline cu ochi pe dinainte şi pe dinapoi. 7Cea dintîi făptură vie seamănă cu un leu; a doua seamănă cu un viţel; a treia are faţa ca a unui om; şi a patra seamănă cu un vultur care sboară. 8Fiecare din aceste patru făpturi vii avea cîte şase aripi, şi erau pline cu ochi de jur împrejur şi pe dinlăuntru. Zi şi noapte, ziceau fără încetare: ,,Sfînt, Sfînt, Sfînt, este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!`` 9Cînd aceste făpturi vii aduceau slavă, cinste şi mulţămiri Celui ce şedea pe scaunul de domnie, şi care este viu în vecii vecilor, 10cei douăzeci şi patru de bătrîni cădeau înaintea Celui ce şedea pe scaunul de domnie, şi se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, îşi aruncau cununile înaintea scaunului de domnie, şi ziceau: 11,,Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile, şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!``

« Prev Revelation 4 Next »
Please login or register to save highlights and make annotations
Corrections disabled for this book
Proofing disabled for this book
Printer-friendly version





Advertisements



| Define | Popups: Login | Register | Prev Next | Help |