« Prev Psalm 92 Next »

Chapter 92

1(Un psalm. O cîntare pentru ziua Sabatului.) Frumos este să lăudăm pe Domnul, şi să mărim Numele Tău, Prea Înalte, 2să vestim dimineaţa bunătatea Ta, şi noaptea credincioşia Ta, 3cu instrumentul cu zece coarde şi cu alăuta, în sunetele arfei. 4Căci Tu mă înveşeleşti cu lucrările Tale, Doamne, şi eu cînt de veselie, cînd văd lucrarea mînilor Tale. 5Cît de mari sînt lucrările Tale, Doamne, şi cît de adînci sînt gîndurile Tale! 6Omul prost nu cunoaşte lucrul acesta, şi cel nebun nu ia seama la el. 7Dacă cei răi înverzesc ca iarba, şi dacă toţi cei ce fac răul înfloresc, este numai ca să fie nimiciţi pe vecie. 8Dar Tu, Doamne, eşti înalţat în veci de veci! 9Căci iată, Doamne, vrăjmaşii Tăi, iată vrăjmaşii Tăi pier: toţi cei ce fac răul sînt risipiţi. 10Dar mie, Tu-mi dai puterea bivolului, şi m'ai stropit cu untdelemn proaspăt. 11Ochiul meu îşi vede împlinită dorinţa faţă de vrăjmaşii mei, şi urechea mea aude împlinirea dorinţei mele faţă de protivnicii mei cei răi. 12Cel fără prihană înverzeşte ca finicul, şi creşte ca cedrul din Liban. 13Cei sădiţi în Casa Domnului, înverzesc în curţile Dumnezeului nostru. 14Ei aduc roade şi la bătrîneţă, sînt plini de suc şi verzi, 15ca să arate că Domnul este drept, El Stînca mea, în care nu este nelegiuire.

« Prev Psalm 92 Next »





Advertisements



| Define | Popups: Login | Register | Prev Next | Help |