Contents

« Prev Psalm 143 Next »

Chapter 143

1(Un psalm al lui David.) Doamne, ascultă-mi rugăciunea, pleacă-Ţi urechea la cererile mele! Ascultă-mă în credincioşia şi dreptatea Ta! 2Nu intra la judecată cu robul Tău! Căci nici un om viu nu este fără prihană înaintea Ta. 3Vrăjmaşul îmi urmăreşte sufletul, îmi calcă viaţa în picioare la pămînt: mă face să locuiesc în întunerec, ca cei ce au murit de multă vreme. 4Îmi este mîhnit duhul în mine, îmi este turburată inima în lăuntrul meu. 5Mi-aduc aminte de zilele de odinioară, mă gîndesc la toate lucrările Tale, cuget la lucrarea mînilor Tale. 6Îmi întînd mînile spre Tine; îmi suspină sufletul după Tine, ca un pămînt uscat. - 7Grăbeşte de m'ascultă, Doamne! Mi se topeşte duhul: nu-mi ascunde Faţa Ta! Căci aş ajunge atunci ca cei ce se pogoară în groapă! 8Fă-mă să aud disdedimineaţă bunătatea Ta, căci mă încred în Tine. Arată-mi calea pe care trebuie să umblu, căci la Tine îmi înalţ sufletul. 9Scapă-mă de vrăjmaşii mei, Doamne, căci la Tine caut adăpost. 10Învaţă-mă să fac voia Ta, căci Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă călăuzească pe calea cea dreaptă! 11Pentru Numele Tău, Doamne, înviorează-mă; în dreptatea Ta, scoate-mi sufletul din necaz! 12În bunătatea Ta, nimiceşte pe vrăjmaşii mei, şi perde pe toţi protivnicii sufletului meu, căci eu sînt robul Tău.

« Prev Psalm 143 Next »
VIEWNAME is workSection