« Prev Psalm 106 Next »

Chapter 106

1Lăudaţi pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci îndurarea Lui ţine în veci! 2Cine va putea spune isprăvile măreţe ale Domnului? Cine va putea vesti toată lauda Lui? 3Ferice de cei ce păzesc Legea, de cei ce înfăptuiesc dreptatea în orice vreme! 4Adu-Ţi aminte de mine, Doamne, în bunăvoinţa Ta pentru poporul Tău! Adu-Ţi aminte de mine, şi dă -i ajutorul Tău, 5ca să văd fericirea aleşilor Tăi, să mă bucur de bucuria poporului Tău, şi să mă laud cu moştenirea Ta! 6Noi am păcătuit ca şi părinţii noştri, am săvîrşit nelegiuirea, am făcut rău. 7Părinţii noştri în Egipt n'au luat aminte la minunile Tale, nu şi-au adus aminte de mulţimea îndurărilor Tale, şi au fost neascultători la mare, la marea Roşie. 8Dar El i -a scăpat, din pricina Numelui Lui, ca să-Şi arate puterea. 9A mustrat marea Roşie, şi ea s'a uscat; şi i -a trecut prin adîncuri ca printr'un pustiu. 10I -a scăpat din mîna celui ce -i ura, şi i -a izbăvit din mîna vrăjmaşului. 11Apele au acoperit pe protivnicii lor. N'a rămas unul măcar din ei. 12Atunci ei au crezut în cuvintele Lui şi au cîntat laudele Lui. 13Dar au uitat curînd lucrările Lui, şi n'au aşteptat împlinirea planurilor Lui. 14Ci i -a apucat pofta în pustie, şi au ispitit pe Dumnezeu în pustietate. 15El le -a dat ce cereau; dar a trimes o molimă printre ei. 16În tabără au fost geloşi pe Moise, şi pe Aaron, sfîntul Domnului. 17Atunci s'a deschis pămîntul, şi a înghiţit pe Datan, şi s'a închis deasupra cetei lui Abiram. 18Focul le -a aprins ceata, şi flacăra a mistuit pe cei răi. 19Au făcut un viţel în Horeb. S'au închinat înaintea unui chip turnat, 20şi au schimbat Slava lor, pe chipul unui bou, care mănîncă iarbă. 21Au uitat pe Dumnezeu, Mîntuitorul lor, care făcuse lucruri mari în Egipt, 22minuni în ţara lui Ham, semne minunate la marea Roşie. 23Şi El a vorbit să -i nimicească: dar Moise, alesul său, a stătut la mijloc înaintea Lui, ca să -L abată dela mînia Lui şi să -L oprească să -i nimicească. 24Ei au nesocotit ţara desfătărilor; n'au crezut în Cuvîntul Domnului, 25ci au cîrtit în corturile lor, şi n'au ascultat de glasul Lui. 26Atunci El a ridicat mîna şi a jurat că -i va face să cadă în pustie, 27că le va doborî sămînţa printre neamuri, şi -i va împrăştia în mijlocul ţărilor. 28Ei s'au alipit de Baal-Peor, şi au mîncat vite jertfite morţilor. 29Au mîniat astfel pe Domnul prin faptele lor, şi o urgie a izbucnit între ei. 30Dar Fineas s'a sculat şi a făcut judecată, şi astfel urgia s'a oprit. 31Lucrul acesta i -a fost socotit ca o stare de neprihănire, din neam în neam, pe vecie. 32Ei au mîniat pe Domnul la apele Meriba; şi Moise a fost pedepsit din pricina lor. 33Căci s'au răzvrătit împotriva Duhului Lui, şi Moise a vorbit în chip uşuratic cu buzele. 34Ei n'au nimicit popoarele, pe cari le poruncise Domnul să le nimicească. 35Ci s-au amestecat cu neamurile, şi au învăţat faptele lor, 36au slujit idolilor lor, cari au fost o cursă pentru ei. 37Şi-au jertfit fiii şi fiicele la idoli, 38au vărsat sînge nevinovat, sîngele fiilor şi fiicelor lor, pe cari i-au jertfit idolilor din Canaan, şi ţara a fost spurcată astfel prin omoruri. 39S'au spurcat prin faptele lor, au desfrînat prin faptele lor. 40Atunci Domnul S'a aprins de mînie împotriva poporului Său, şi a urît moştenirea Lui. 41I -a dat în mînile neamurilor, cei ce îi urau au stăpînit peste ei, 42vrăjmaşii lor i-au asuprit, şi au fost smeriţi supt puterea lor. 43El de mai multe ori i -a izbăvit, dar ei s'au arătat neascultători în planurile lor, şi au ajuns nenorociţi prin nelegiuirea lor. 44Dar El le -a văzut strîmtorarea, cînd le -a auzit strigătele. 45Şi -a adus aminte de legămîntul Său, şi a avut milă de ei, după bunătatea Lui cea mare: 46a stîrnit pentru ei mila tuturor celor ce i ţineau prinşi de război. 47Scapă-ne, Doamne, Dumnezeul nostru, şi strînge-ne din mijlocul neamurilor, ca să lăudăm Numele Tău cel sfînt, şi să ne fălim cu lauda Ta! 48Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, din vecincie în vecinicie! Şi tot poporul să zică: ,,Amin! Lăudaţi pe Domnul!``

« Prev Psalm 106 Next »





Advertisements



| Define | Popups: Login | Register | Prev Next | Help |