« Prev Matthew 8 Next »

Chapter 8

1Cînd S'a coborît Isus de pe munte, multe noroade au mers după El. 2Şi un lepros s'a apropiat de El, I s'a închinat, şi I -a zis: ,,Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti.`` 3Isus a întins mîna, S'a atins de el, şi a zis: ,,Da, vreau, fii curăţit!`` Îndată a fost curăţită lepra lui. 4Apoi Isus i -a zis: ,,Vezi să nu spui la nimeni; ci du-te de te arată preotului, şi adu darul, pe care l -a rînduit Moise, ca mărturie pentru ei.`` 5Pe cînd intra Isus în Capernaum, s'a apropiat de El un sutaş, care -L ruga 6şi -I zicea: ,,Doamne, robul meu zace în casă slăbănog, şi se chinuieşte cumplit.`` 7Isus i -a zis: ,,Am să vin şi să -l tămăduiesc.`` 8,,Doamne``, a răspuns sutaşul, ,,nu sînt vrednic să intri supt acoperemîntul meu; ci zi numai un cuvînt, şi robul meu va fi tămăduit. 9Căci şi eu sînt om supt stăpînire; am supt mine ostaşi, şi zic unuia: ,Du-te!` şi se duce; altuia: ,Vino!` şi vine; şi robului meu: ,Fă cutare lucru!` şi -l face. 10Cînd a auzit Isus aceste vorbe, S'a mirat, şi a zis celor ce veneau după El: ,,Adevărat vă spun că nici în Israel n'am găsit o credinţă aşa de mare. 11Dar vă spun că vor veni mulţi dela răsărit şi dela apus, şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în Împărăţia cerurilor. 12Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunerecul de afară, unde va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor.`` 13Apoi a zis sutaşului: ,,Du-te, şi facă-ţi-se după credinţa ta.`` Şi robul lui s'a tămăduit chiar în ceasul acela. 14Isus S'a dus apoi în casa lui Petru, şi a văzut pe soacra acestuia zăcînd în pat, prinsă de friguri. 15S'a atins de mîna ei, şi au lăsat -o frigurile; apoi ea s'a sculat, şi a început să -I slujească. 16Seara, au adus la Isus pe mulţi îndrăciţi. El, prin cuvîntul Lui, a scos din ei duhurile necurate, şi a tămăduit pe toţi bolnavii, 17ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul Isaia, care zice: ,,El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat boalele noastre.`` 18Isus a văzut multe noroade împrejurul Său, şi a poruncit să treacă de cealaltă parte. 19Atunci s'a apropiat de El un cărturar, şi I -a zis: ,,Învăţătorule, vreau să Te urmez ori unde vei merge.`` 20Isus i -a răspuns: ,,Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n'are unde-Şi odihni capul.`` 21Un altul, care era dintre ucenici, I -a zis: ,,Doamne, dă-mi voie să mă duc mai întîi să îngrop pe tatăl meu.`` 22,,Vino după Mine``, i -a răspuns Isus, ,,şi lasă morţii să-şi îngroape morţii.`` 23Isus S'a suit într'o corabie, şi ucenicii Lui au mers după El. 24Şi deodată s'a stîrnit pe mare o furtună atît de straşnică, încît corabia era acoperită de valuri. Şi El dormea. 25Ucenicii s'au apropiat de El, şi L-au deşteptat, strigînd: ,,Doamne, scapă-ne, că pierim!`` 26El le -a zis: ,,De ce vă este frică, puţin credincioşilor?`` Apoi S'a sculat, a certat vînturile şi marea, şi s'a făcut o linişte mare. 27Oamenii aceia se mirau, şi ziceau: ,,Ce fel de om este acesta, de -L ascultă pînă şi vînturile şi marea?`` 28Cînd a ajuns Isus de partea cealaltă, în ţinutul Gadarenilor, L-au întîmpinat doi îndrăciţi, cari ieşeau din morminte. Erau aşa de cumpliţi, că nimeni nu putea trece pe drumul acela. 29Şi iată că au început să strige: ,,Ce legătură este între noi şi Tine, Isuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici să ne chinuieşti înainte de vreme?`` 30Departe de ei era o turmă mare de porci, cari păşteau. 31Dracii rugau pe Isus şi ziceau: ,,Dacă ne scoţi afară din ei, dă-ne voie să ne ducem în turma aceea de porci.`` 32,,Duceţi-vă``, le -a zis El. Ei au ieşit, şi au intrat în porci. Şi deodată toată turma s'a repezit de pe rîpă în mare, şi a pierit în ape. 33Porcarii au fugit, şi s'au dus în cetate de au povestit tot ce se petrecuse şi cele întîmplate cu îndrăciţii. 34Şi iată că toată cetatea a ieşit în întîmpinarea lui Isus; şi, cum L-au văzut, L-au rugat să plece din ţinutul lor.

« Prev Matthew 8 Next »
Please login or register to save highlights and make annotations
Corrections disabled for this book
Proofing disabled for this book
Printer-friendly version





Advertisements



| Define | Popups: Login | Register | Prev Next | Help |