« Prev Matthew 2 Next »

Chapter 2

1După ce S'a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim, 2şi au întrebat: ,,Unde este Împăratul de curînd născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit, şi am venit să ne închinăm Lui.`` 3Cînd a auzit împăratul Irod acest lucru, s'a turburat mult; şi tot Ierusalimul s'a turburat împreună cu el. 4A adunat pe toţi preoţii cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului, şi a căutat să afle dela ei unde trebuia să Se nască Hristosul. 5,,În Betleemul din Iudea``, i-au răspuns ei, ,,căci iată ce a fost scris prin proorocul: 6,Şi tu, Betleeme, ţara lui Iuda, nu eşti nici de cum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieşi o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel.`` 7Atunci Irod a chemat în ascuns pe magi, şi a aflat întocmai dela ei vremea în care se arătase steaua. 8Apoi i -a trimes la Betleem, şi le -a zis: ,,duceţi-vă de cercetaţi cu deamăruntul despre Prunc: şi cînd Îl veţi găsi, daţi-mi şi mie de ştire, ca să vin şi eu să mă închin Lui.`` 9După ce au ascultat pe împăratul, magii au plecat. Şi iată că steaua, pe care o văzuseră în Răsărit, mergea înaintea lor, pînă ce a venit şi s'a oprit deasupra locului unde era Pruncul. 10Cînd au văzut ei steaua, n'au mai putut de bucurie. 11Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s'au aruncat cu faţa la pămînt, şi I s'au închinat; apoi şi-au deschis vistieriile, şi I-au adus daruri: aur, tămîie şi smirnă. 12În urmă, au fost înştiinţaţi de Dumnezeu în vis să nu mai dea pe la Irod, şi s'au întors în ţara lor pe un alt drum. 13După ce au plecat magii, un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif, şi -i zice: ,,Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui, fugi în Egipt, şi rămîi acolo pînă îţi voi spune eu; căci Irod are să caute Pruncul, ca să -L omoare.`` 14Iosif s'a sculat, a luat Pruncul şi pe mama lui, noaptea, şi a plecat în Egipt. 15Acolo a rămas pînă la moartea lui Irod, ca să se împlineacă ce fusese vestit de Domnul prin proorocul care zice: ,,Am chemat pe Fiul Meu din Egipt.`` 16Atunci Irod, cînd a văzut că fusese înşelat de magi, s'a mîniat foarte tare, şi a trimes să omoare pe toţi pruncii de parte bărbătească, dela doi ani în jos, cari erau în Betleem şi în toate împrejurimile lui, potrivit cu vremea, pe care o aflase întocmai dela magi. 17Atunci s'a împlinit ce fusese vestit prin proorocul Ieremia, care zice: 18,,Un ţipăt s'a auzit în Rama, plîngere, şi bocet mult: Rahela îşi jălea copiii, şi nu voia să fie mîngîiată, pentrucă nu mai erau.`` 19După ce a murit Irod, un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif, în Egipt, 20şi -i zice: ,,Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui, şi du-te în ţara lui Israel, căci au murit ceice căutau să ia viaţa Pruncului.`` 21Iosif s'a sculat, a luat Pruncul şi pe mama Lui, şi a venit în ţara lui Israel. 22Dar cînd a auzit că în Iudea împărăţeşte Arhelau, în locul tatălui său Irod, s'a temut să se ducă acolo; şi, fiind înştiinţat de Dumnezeu în vis, a plecat în părţile Galileii. 23A venit acolo, şi a locuit într'o cetate, numită Nazaret, ca să se împlinească ce fusese vestit prin prooroci: că El va fi chemat Nazarinean.

« Prev Matthew 2 Next »
Please login or register to save highlights and make annotations
Corrections disabled for this book
Proofing disabled for this book
Printer-friendly version





Advertisements



| Define | Popups: Login | Register | Prev Next | Help |