« Prev Leviticus 22 Next »

Chapter 22

1Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: 2Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui, ca să se ferească de lucrurile sfinte, cari Îmi sînt închinate de copiii lui Israel, şi să nu necinstească Numele Meu cel sfînt. Eu sînt Domnul. 3Spune-le: ,,Orice om dintre urmaşii voştri şi din neamul vostru, care se va apropia de lucrurile sfinte pe cari le închină Domnului copiii lui Israel, şi care va avea pe el o necurăţie, omul acela să fie nimicit dinaintea Mea. Eu sînt Domnul. 4Orice om din neamul lui Aaron, care va avea lepră sau scurgere de sămînţă, să nu mănînce din lucrurile sfinte pînă nu va fi curat. Tot aşa şi cel ce se va atinge de cineva spurcat prin atingerea de vreun mort, de cel ce va avea o lepădare de sămînţă în somn, 5cel ce se va atinge de o tîrîtoare şi se va spurca, sau un om atins de vreo necurăţie oarecare şi care se va fi făcut necurat prin ea. 6Cine se va atinge de aceste lucruri, va fi necurat pînă seara; să nu mănînce din lucrurile sfinte, decît dupăce îşi va scălda trupul în apă; 7după asfinţitul soarelui, va fi curat; şi în urmă va mînca din lucrurile sfinte, căci aceasta este hrana lui. 8Să nu mănînce dintr'o vită moartă sau sfîşiată, ca să nu se spurce cu ea. Eu sînt Domnul. 9Să păzească poruncile Mele, ca să nu-şi ia pedeapsa pentru păcatul lor şi să nu moară, pentrucă au necinstit lucrurile sfinte. Eu sînt Domnul, care îi sfinţesc. 10Nici un străin să nu mănînce din lucrurile sfinte; cel ce locuieşte la un preot ca oaspe, şi cel tocmit cu ziua, să nu mănînce din lucrurile sfinte. 11Dar robul cumpărat de preot cu preţ de argint, va putea să mănînce, tot aşa şi cel născut în casa lui; ei să mănînce din hrana lui. 12Fata unui preot, măritată după un străin, să nu mănînce din lucrurile sfinte aduse jertfă prin ridicare. 13Dar fata unui preot, care va fi rămas văduvă sau despărţită de bărbat, fără să aibă copii, şi care se va întoarce în casa tatălui său, ca atunci cînd era fată, va putea să mănînce din hrana tatălui ei. Dar niciun străin să nu mănînce din ea. 14Dacă un om mănîncă dintr'un lucru sfînt, fără să bage de seamă, să dea preotului preţul lucrului sfînt, adăugînd încă o cincime la el. 15Preoţii să nu necinstească lucrurile sfinte aduse de copiii lui Israel, pe cari le-au adus ei Domnului ca jertfă prin ridicare; 16ei vor face să apese astfel asupra lor păcatul de care s'ar face vinovaţi mîncînd din lucrurile sfinte: căci Eu sînt Domnul, care îi sfinţesc.`` 17Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: 18,,Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui, şi tuturor copiilor lui Israel, şi spune-le: ,Orice om din casa lui Israel sau dintre străinii din Israel, care va aduce o ardere de tot Domnului, fie pentru împlinirea unei juruinţe, fie ca dar de bună voie, 19să ia o parte bărbătească fără cusur din boi, miei sau capre, pentruca jertfa să fie primită. 20Să nu aduceţi niciuna care să aibă vreun cusur, căci n'ar fi primită. 21Dacă un om aduce Domnului din boi sau din oi o jertfă de mulţămire, fie pentru împlinirea unei juruinţe, fie ca dar de bună voie, vita pentru jertfă să fie fără cusur, ca să fie primită; să n'aibă niciun cusur în ea. 22Să n'aduceţi niciuna care să fie oarbă, slută, sau ciuntită, care să aibă bube, rîie sau pecingine; din acestea să n'aduceţi pe altar ca jertfă mistuită de foc înaintea Domnului. 23Ca dar de bună voie vei putea să jertfeşti un bou sau un miel cu un mădular prea lung sau prea scurt; dar, ca dar pentru împlinirea unei juruinţe, nu va fi primit. 24Să n'aduceţi Domnului un dobitoc cu boaşele frînte, stricate, smulse sau tăiate; să nu -l aduceţi ca jertfă în ţara voastră. 25Nici să nu luaţi dela străin vreunul din aceste dobitoace, ca să -l aduceţi ca mîncare Dumnezeului vostru; căci sînt sluţite, au metehne: şi n'ar fi primite.`` 26Domnul a zis lui Moise: 27,,Viţelul, mielul sau iedul, după naştere, să mai rămînă şapte zile cu mamă-sa, şi apoi, dela a opta zi înainte, va fi primit să fie adus Domnului ca jertfă mistuită de foc. 28Vaca, oaia sau capra, să n'o junghiaţi ca jertfă în aceeaş zi cu fătul lor. 29Cînd veţi aduce Domnului o jertfă de mulţămire, s'o aduceţi aşa ca să fie primită. 30Vita să se mănînce în aceeaş zi; să nu lăsaţi nimic din ea pînă a doua zi dimineaţa. Eu sînt Domnul. 31Să păziţi poruncile Mele, şi să le împliniţi. Eu sînt Domnul. 32Să nu necinstiţi Numele Meu cel sfînt, ca să fiu sfinţit în mijlocul copiilor lui Israel. Eu sînt Domnul, care vă sfinţesc, 33şi care v'am scos din ţara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru. Eu sînt Domnul.``

« Prev Leviticus 22 Next »
Please login or register to save highlights and make annotations
Corrections disabled for this book
Proofing disabled for this book
Printer-friendly version





Advertisements



| Define | Popups: Login | Register | Prev Next | Help |