« Prev Leviticus 14 Next »

Chapter 14

1Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: 2,,Iată care va fi legea cu privire la cel lepros, în ziua curăţirii lui. Să -l aducă înaintea preotului. 3Preotul să iasă afară din tabără, şi să cerceteze pe cel lepros. Dacă leprosul este tămăduit de rana leprei, 4preotul să poruncească să se ia, pentru cel ce trebuie curăţit, două păsări vii şi curate, lemn de cedru, cărmîz şi isop. 5Preotul să poruncească să se junghie una din aceste păsări într'un vas de pămînt, în apă curgătoare. 6Să ia pasărea cea vie, lemnul de cedru, cărmîzul şi isopul, şi să le moaie, împreună cu pasărea cea vie, în sîngele păsării junghiate în apa curgătoare. 7Să stropească de şapte ori pe cel ce trebuie curăţit de lepră. Apoi să -l declare curat, şi să dea drumul păsării celei vii pe cîmp. 8Cel ce se curăţeşte, trebuie să-şi spele hainele, să-şi radă tot părul, şi să se scalde în apă; şi va fi curat. În urmă va putea să intre în tabără, dar să rămînă şapte zile afară din cort. 9În ziua a şaptea, să-şi radă tot părul, capul, barba şi sprîncenele: tot părul să şi -l radă; să-şi spele hainele şi să-şi scalde trupul în apă, şi va fi curat. 10A opta zi, să ia doi miei fără cusur, şi o oaie de un an fără cusur, trei zecimi dintr'o efă de floarea făinii, ca dar de mîncare frămîntat cu untdelemn, şi un log (pahar) de untdelemn. 11Preotul care face curăţirea să aducă înaintea Domnului pe omul care se curăţeşte şi toate lucrurile acestea, la uşa cortului întîlnirii. 12Preotul să ia unul din miei, şi să -l aducă jertfă pentru vină, împreună cu logul de untdelemn; să le legene într'o parte şi într'alta înaintea Domnului, ca dar legănat. 13Să junghie mielul în locul unde se junghie jertfele de ispăşire şi arderile de tot, adică în locul sfînt; căci, la jertfa pentru vină, ca şi la jertfa de ispăşire, dobitocul pentru jertfă va fi al preotului: el este un lucru prea sfînt. 14Preotul să ia din sîngele jertfei de ispăşire; să pună pe marginea urechii drepte a celui ce se curăţeşte, pe degetul cel mare dela mîna dreaptă a lui, şi pe degetul cel mare dela piciorul drept. 15Preotul să ia untdelemn din log, şi să toarne în palma mînii stîngi. 16Preotul să-şi moaie degetul mînii drepte în untdelemnul din palma mînii stîngi, şi să stropească din untdelemn de şapte ori cu degetul înaintea Domnului. 17Din untdelemnul care -i mai rămîne în mînă, preotul să pună pe (moalele) marginea urechii drepte a celui ce se curăţeşte, pe degetul cel mare al mînii drepte şi pe degetul cel mare al piciorului drept, deasupra sîngelui dela jertfa pentru vină. 18Iar untdelemnul care -i mai rămîne în mînă, preotul să -l pună pe capul celui ce se curăţeşte; şi preotul să facă ispăşire pentru el înaintea Domnului. 19Apoi preotul să aducă jertfa de ispăşire; şi să facă ispăşire pentru cel ce se curăţeşte de întinăciunea lui. În urmă să junghie arderea de tot. 20Preotul să aducă pe altar arderea de tot şi darul de mîncare; şi să facă ispăşire pentru omul acesta, şi va fi curat. 21Dacă este sărac şi nu poate să aducă toate aceste lucruri, atunci să ia un singur miel, care să fie adus ca jertfă pentru vină, după ce a fost legănat într'o parte şi într'alta, ca dar legănat, şi să facă ispăşire pentru el. Să ia o zecime din floarea făinii, frămîntată cu untdelemn, pentru darul de mîncare, şi un log de untdelemn. 22Să ia şi două turturele sau doi pui de porumbel, după mijloacele lui, unul ca jertfă de ispăşire, celalt ca ardere de tot. 23În ziua a opta, să aducă pentru curăţirea lui toate aceste lucruri la preot, la uşa cortului întîlnirii, înaintea Domnului. 24Preotul să ia mielul pentru jertfa de vină, şi logul cu untdelemn; şi să le legene într'o parte şi într'alta, ca dar legănat, înaintea Domnului. 25Să junghie mielul jertfei pentru vină. Preotul să ia din sîngele jertfei pentru vină; să pună pe marginea urechii drepte a celui ce se curăţeşte, pe degetul cel mare al mînii drepte şi pe degetul cel mare al piciorului drept. 26Preotul să toarne untdelemn în palma mînii stîngi. 27Preotul să stropească de şapte ori cu degetul de la mîna dreaptă înaintea Domnului din untdelemnul care este în mîna stîngă a lui. 28Iar din untdelemnul din mîna lui, preotul să pună pe marginea urechii drepte a celui ce se curăţeşte, pe degetul cel mare al mînii drepte, şi pe degetul cel mare al piciorului drept, în locul unde a pus din sîngele jertfei pentru vină. 29Ce mai rămîne din untdelemn în mînă, preotul să -l pună pe capul celui ce se curăţeşte, ca să facă ispăşire pentru el înaintea Domnului. 30Apoi să aducă una din turturele sau un pui de porumbel, cum va putea, 31unul ca jertfă de ispăşire, şi altul ca ardere de tot, împreună cu darul de mîncare; şi preotul să facă ispăşire înaintea Domnului pentru cel ce se curăţeşte. 32Aceasta este legea pentru curăţirea celui ce are o rană de lepră, şi nu poate să aducă tot ce este rînduit pentru curăţirea lui.`` 33Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron, şi a zis: 34,,După ce veţi intra în ţara Canaanului, pe care v'o dau în stăpînire, dacă voi trimete o rană de lepră pe vreo casă din ţara pe care o veţi stăpîni, 35cel cu casa să se ducă să spună preotului, şi să zică: ,Mi se pare că este ceva ca o rană în casa mea.` 36Preotul, înainte de a intra ca să cerceteze rana, să poruncească să se deşerte casa, ca nu cumva tot ce este în ea să se facă necurat. După aceea să intre preotul şi să cerceteze casa. 37Preotul să cerceteze rana. Dacă vede că pe zidurile casei sînt nişte gropişoare verzui sau roşietice, părînd mai adînci decît zidul, 38să iasă din casă, şi, cînd va ajunge la uşă, să pună să încuie casa şapte zile. 39În ziua a şaptea, preotul să se întoarcă în ea. Şi dacă va vedea că rana s'a întins pe zidurile casei 40să poruncească să se scoată pietrele atinse de rană, şi să le arunce afară din cetate într'un loc necurat. 41Să pună să răzăluiască toată partea din lăuntru a casei, şi tencuiala răzăluită să se arunce afară din cetate, într'un loc necurat. 42Să ia alte pietre şi să le pună în locul celor dintîi; şi să se ia altă tencuială ca să se tencuiască din nou casa. 43Dacă rana se va întoarce şi va izbucni din nou în casă, după ce au scos pietrele, după ce au răzăluit şi tencuit din nou casa, 44preotul să se întoarcă în ea. Şi dacă vede că rana s'a întins în casă, este o lepră învechită în casă: casa este necurată. 45Să dărîme casa, lemnele, şi toată tencuiala casei; şi să scoată aceste lucruri afară din cetate, într'un loc necurat. 46Cine va intra în casă în tot timpul cînd era închisă, va fi necurat pînă seara. 47Cine se va culca în casă, să-şi spele hainele. Cine va mînca în casă, deasemenea să-şi spele hainele. 48Dacă preotul, care s'a întors în casă, vede că rana nu s'a întins, dupăce a fost tencuită din nou casa, să declare casa curată, căci rana este vindecată. 49Pentru curăţirea casei să ia două păsări, lemn de cedru, cărmîz şi isop. 50Să junghie una din păsări într'un vas de pămînt, într'o apă curgătoare. 51Să ia lemnul de cedru, isopul, cărmîzul şi pasărea cea vie; să le moaie în sîngele păsării junghiate şi în apa curgătoare, şi să stropească de şapte ori casa. 52Să cureţe casa cu sîngele pasării, cu apa curgătoare, cu pasărea cea vie, cu lemnul de cedru, cu isopul şi cărmîzul. 53Să dea drumul păsării celei vii afară din cetate, pe cîmp. Să facă astfel ispăşire pentru casă, şi ea va fi curată. 54Aceasta este legea pentru orice rană de lepră şi pentru rîia de cap, 55pentru lepra de pe haine şi de pe case, 56pentru umflături, pentru pecingini şi pentru pete: 57ea arată cînd un lucru este necurat, şi cînd este curat. Aceasta este legea pentru lepră.``

« Prev Leviticus 14 Next »
Please login or register to save highlights and make annotations
Corrections disabled for this book
Proofing disabled for this book
Printer-friendly version





Advertisements



| Define | Popups: Login | Register | Prev Next | Help |