« Prev Joshua 13 Next »

Chapter 13

1Iosua era bătrîn, înaintat în vîrstă. Domnul i -a zis atunci: ,,Tu ai îmbătrînit, ai înaintat în vîrstă, şi ţara care-ţi mai rămîne de supus este foarte mare. 2Iată ţara care mai rămîne: toate ţinuturile Filistenilor şi tot ţinutul Gheşuriţilor, 3dela Şihor, care curge înaintea Egiptului, pînă la hotarul Ecronului la miazănoapte, ţinut care trebuie socotit drept cananit, şi care este stăpînit de cei cinci domnitori ai Filistenilor: cel din Gaza, cel din Asdod, cel din Ascalon, cel din Gat şi cel din Ecron, şi de Aviţi; 4începînd dela miazăzi, toată ţara Cananiţilor, şi Meara, care este a Sidoniţilor, pînă la Afec, pînă la hotarul Amoriţilor; 5ţara Ghibliţilor şi tot Libanul spre răsăritul soarelui, dela Baal-Gad, la poalele muntelui Hermon, pînă la intrarea Hamatului; 6toţi locuitorii de pe munte, dela Liban pînă la Misrefot-Maim, toţi Sidoniţii. Eu îi voi izgoni dinaintea copiilor lui Israel. Dă numai ţara aceasta de moştenire prin sorţi lui Israel, cum ţi-am poruncit; 7şi împarte acum ţara aceasta ca moştenire între cele nouă seminţii şi între jumătate din seminţia lui Manase``. 8Rubeniţii şi Gadiţii, cu cealaltă jumătate din seminţia lui Manase, şi-au primit moştenirea, pe care le -a dat -o Moise de cealaltă parte a Iordanului, la răsărit, cum le -a dat -o Moise, robul Domnului: 9dela Aroer, care este pe malurile pîrîului Arnon, şi dela cetatea care este în mijlocul văii, toată cîmpia Medeba, pînă la Dibon; 10toate cetăţile lui Sihon, împăratul Amoriţilor, care domnea la Hesbon, pînă la hotarul copiilor lui Amon; 11Galaadul, ţinutul Gheşuriţilor şi al Maacatiţilor, tot muntele Hermonului, şi tot Basanul, pînă la Salca; 12toată împărăţia lui Og în Basan, care domnea în Aştarot şi în Edrei, şi care era singura rămăşiţă a Refaimiţilor. Moise a bătut pe aceşti împăraţi, şi i -a izgonit. 13Dar copiii lui Israel n'au izgonit pe Gheşuriţi şi pe Maacatiţi, cari au locuit în mijlocul lui Israel pînă în ziua de azi. 14Seminţia lui Levi a fost singura căreia Moise nu i -a dat parte de moştenire; jertfele mistuite de foc înaintea Domnului, Dumnezeului lui Israel, aceasta a fost moştenirea lui, cum îi spusese El. 15Moise dăduse seminţiei fiilor lui Ruben o parte de moştenire, după familiile lor. 16Ei au avut ca ţinut al lor: dela Aroer, care este pe malurile pîrîului Arnon, şi cetatea care este în mijlocul văii, toată cîmpia de lîngă Medeba, 17Hesbonul, şi toate cetăţile lui din cîmpie, Dibonul, Bamot-Baal, Bet-Baal-Meon, 18Iahaţ, Chedemot, Mefaat, 19Chiriataim, Sibma, Ţeret-Haşahar, pe muntele văii, 20Bet-Peor, poalele muntelui Pisga, Bet-Ieşimot, 21toate cetăţile cîmpiei, şi toată împărăţia lui Sihon, împăratul Amoriţilor, care domnea la Hesbon: Moise îl bătuse, pe el şi pe domnitorii Madianului, pe Evi, Rechem, Ţur, Hur şi Reba, domnitori cari se trăgeau din Sihon, şi cari locuiau în ţară. 22Între cei pe cari i-au ucis copiii lui Israel, nimiciseră cu sabia şi pe ghicitorul Balaam, fiul lui Beor. 23Hotarul ţinutului fiilor lui Ruben era Iordanul. Aceasta este moştenirea fiilor lui Ruben, după familiile lor: cetăţile şi satele lor. 24Moise dăduse seminţiei lui Gad, fiilor lui Gad, o parte de moştenire, după familiile lor. 25Ţinutul lor a fost Iaezerul, toate cetăţile Galaadului, jumătate din ţara copiilor lui Amon pînă la Aroer, faţă în faţă cu Raba, 26dela Hesbon pînă la Ramat-Miţpe şi Betonim, dela Mahanaim pînă la hotarul Debirului, 27şi, în vale, Bet-Haram, Bet-Nimra, Sucot şi Ţafon, rămăşiţă din împărăţia lui Sihon, împăratul Hesbonului, avînd ca hotar Iordanul pînă la marginea mării Chineret, de cealaltă parte a Iordanului, la răsărit. 28Aceasta este moştenirea fiilor lui Gad, după familiile lor: cetăţile şi satele lor. 29Moise dăduse la jumătate din seminţia lui Manase, fiilor lui Manase, o parte de moştenire după familiile lor. 30Ţinutul lor a fost: dela Mahanaim, tot Basanul, toată împărăţia lui Og, împăratul Basanului, şi toate tîrguşoarele lui Iair în Basan, şasezeci de cetăţi. 31Jumătate din Galaad, Aştarot şi Edrei, cetăţi din împărăţia lui Og, în Basan, au căzut fiilor lui Machir, fiul lui Manase, adică la jumătate din fiii lui Machir, după familiile lor. 32Acestea sînt părţile de moştenire pe cari le -a dat Moise, cînd era în cîmpia Moabului, de cealaltă parte a Iordanului, în faţa Ierihonului, la răsărit. 33Moise n'a dat nici o moştenire seminţiei lui Levi; Domnul, Dumnezeul lui Israel, este moştenirea lui, cum îi spusese El.

« Prev Joshua 13 Next »
Please login or register to save highlights and make annotations
Corrections disabled for this book
Proofing disabled for this book
Printer-friendly version





Advertisements



| Define | Popups: Login | Register | Prev Next | Help |