« Prev Joshua 10 Next »

Chapter 10

1Adoni-Ţedec, împăratul Ierusalimului, a aflat că Iosua pusese mîna pe Ai şi o nimicise cu desăvîrşire, că făcuse cetăţii Ai şi împăratului ei cum făcuse Ierihonului şi împăratului lui, şi că locuitorii Gabaonului făcuseră pace cu Israel şi erau în mijlocul lor. 2Atunci i -a fost foarte mare frică; fiindcă Gabaon era o cetate mare ca una din cetăţile împărăteşti, mai mare chiar decît Ai, şi toţi bărbaţii ei erau viteji. 3Adoni-Ţedec, împăratul Ierusalimului, a trimes să spună lui Hoham, împăratul Hebronului, lui Piream, împăratul Iarmutului, lui Iafia, împăratul Lachisului, şi lui Debir, împăratul Eglonului: 4,,Suiţi-vă la mine, şi ajutăţi-mă, ca să batem Gabaonul, căci a făcut pace cu Iosua şi cu copiii lui Israel``. 5Cei cinci împăraţi ai Amoriţilor: împăratul Ierusalimului, împăratul Hebronului, împăratul Iarmutului, împăratul Lachisului, şi împăratul Eglonului, s'au adunat astfel şi s'au suit împreună cu toate oştile lor; au venit şi au tăbărît lîngă Gabaon, şi au început să lupte împotriva lui. 6Oamenii din Gabaon au trimes să spună lui Iosua, în tabăra din Ghilgal: ,,Nu părăsi pe robii tăi, suie-te la noi în grabă, izbăveşte-ne, dă-ne ajutor; căci toţi împăraţii Amoriţilor, cari locuiesc pe munte, s'au strîns împotriva noastră``. 7Iosua s'a suit din Ghilgal, el şi toţi oamenii de război cu el, şi toţi cei viteji. 8Domnul a zis lui Iosua: ,,Nu te teme de ei, căci îi dau în mînile tale, şi niciunul din ei nu va putea să stea împotriva ta``. 9Iosua a venit fără veste peste ei, după ce a mers toată noaptea dela Ghilgal. 10Domnul i -a pus în învălmăşeală dinaintea lui Israel; şi Israel le -a pricinuit o mare înfrîngere la Gabaon, i -a urmărit pe drumul care suie la Bet-Horon, şi i -a bătut pînă la Azeca şi pînă la Macheda. 11Pe cînd fugeau ei dinaintea lui Israel, şi se pogorau din Bet-Horon, Domnul a făcut să cadă din cer peste ei nişte pietre mari pînă la Azeca, şi au perit; cei ce au murit de pietrele grindinei au fost mai mulţi decît cei ucişi cu sabia de copiii lui Israel. 12Atunci Iosua a vorbit Domnului, în ziua cînd a dat Domnul pe Amoriţi în mînile copiilor lui Israel, şi a zis în faţa lui Israel: ,,Opreşte-te, soare, asupra Gabaonului, Şi tu, lună, asupra văii Aialonului!`` 13Şi soarele s'a oprit, şi luna şi -a întrerupt mersul, Pînă ce poporul şi -a răzbunat pe vrăjmaşii lui. Lucrul acesta nu este scris oare în Cartea Dreptului? Soarele s'a oprit în mijlocul cerului, şi nu s'a grăbit să apună, aproape o zi întreagă. 14N'a mai fost nici o zi ca aceea, nici înainte nici după aceea, cînd Domnul să fi ascultat glasul unui om; căci Domnul lupta pentru Israel. 15Şi Iosua şi tot Israelul împreună cu el, s'a întors în tabără la Ghigal. 16Cei cinci împăraţi au fugit, şi s'au ascuns într'o peşteră la Macheda. 17S'a spus lucrul acesta lui Iosua, zicînd: ,,Cei cinci împăraţi se află ascunşi într'o peşteră la Macheda``. 18Iosua a zis: ,,Prăvăliţi nişte petre mari la intrarea peşterii, şi puneţi nişte oameni să -i păzească. 19Şi voi nu vă opriţi, ci urmăriţi pe vrăjmaşii voştri, şi bateţi -i pe dinapoi; nu -i lăsaţi să intre în cetăţile lor, căci Domnul, Dumnezeul vostru, i -a dat în mînile voastre.`` 20După ce Iosua şi copiii lui Israel le-au pricinuit o foarte mare înfrîngere, şi i-au bătut cu desăvîrşire, ceice au putut scăpa au intrat în cetăţile întărite, 21şi tot poporul s'a întors liniştit în tabără la Iosua în Macheda, fără ca cineva să fi crîcnit cu limba lui împotriva copiilor lui Israel. 22Iosua a zis atunci: ,,Deschideţi intrarea peşterii, scoateţi afară din ea pe cei cinci împăraţi, şi aduceţi -i la mine.`` 23Ei au făcut aşa, şi au adus la el pe cei cinci împăraţi, pe cari -i scoseseră din peşteră: pe împăratul Ierusalimului, pe împărtul Hebronului, pe împăratul Iarmutului, pe împăratul Lachisului, şi pe împăratul Eglonului. 24După ce au adus pe aceşti împăraţi înaintea lui Iosua, Iosua a chemat pe toţi bărbaţii lui Israel, şi a zis căpeteniilor oamenilor de război, cari merseseră cu el: ,,Apropiaţi-vă şi puneţi-vă picioarele pe grumajii împăraţilor acestora.`` Ei s'au apropiat, şi au pus picioarele pe grumajii lor. 25Iosua le -a zis: ,,Nu vă temeţi şi nu vă spăimîntaţi, ci întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă, căci aşa va face Domnul tuturor vrăjmaşilor voştri împotriva cărora vă veţi lupta``. 26După aceea, Iosua i -a lovit, şi i -a omorît; i -a spînzurat de cinci copaci, şi au rămas spînzuraţi de copaci pînă seara. 27Pela apusul soarelui, Iosua a poruncit să -i pogoare din copaci, i-au aruncat în peştera în care se ascunseseră, şi au pus la intrarea peşterii nişte pietre mari, cari au rămas acolo pînă în ziua de azi. 28Iosua a luat Macheda chiar în ziua aceea, şi a trecut -o prin ascuţişul săbiei; a nimicit cu desăvîrşire pe împărat, cetatea şi pe toţi cei ce se aflau în ea; n'a lăsat să scape niciunul, şi împăratului din Macheda i -a făcut cum făcuse împăratului Ierihonului. 29Iosua, şi tot Israelul împreună cu el, a trecut din Macheda la Libna, şi a dat luptă împotriva Libnei. 30Domnul a dat -o şi pe ea, împreună cu împăratul ei, în mînile lui Israel, şi a trecut -o prin ascuţişul săbiei, pe ea şi pe toţi ceice se găseau în ea; n'a lăsat să scape niciunul, şi a făcut împăratului ei cum făcuse împăratului Ierihonului. 31Iosua, şi tot Israelul împreună cu el, a trecut din Libna în Lachis, a tăbărît înaintea ei, şi a început lupta împotriva ei. 32Domnul a dat cetatea Lachis în mînile lui Israel, care a luat -o a doua zi, şi a trecut -o prin ascuţişul săbiei, pe ea şi pe toţi cei ce se aflau în ea, cum făcuse cu Libna. 33Atunci Horam, împăratul Ghezerului, s'a suit ca să dea ajutor Lachisului. Iosua l -a bătut, pe el şi pe poporul lui, fără să lase pe cineva să scape. 34Iosua, şi tot Israelul împreună cu el, a trecut din Lachis la Eglon; au tăbărît înaintea ei, şi au început lupta. 35Au luat -o în aceeaş zi, şi au trecut -o prin ascuţişul săbiei, pe ea şi pe toţi ceice se aflau în ea; Iosua a nimicit -o cu desăvîrşire chiar în ziua aceea, cum făcuse cu Lachis. 36Iosua, şi tot Israelul împreună cu el, s'a suit din Eglon la Hebron, şi au început lupta împotriva lui. 37L-au luat, şi l-au trecut prin ascuţişul săbiei, pe el, pe împăratul lui, toate cetăţile cari ţineau de el, şi pe toţi ceice se aflau în el; Iosua n'a lăsat pe niciunul să scape, cum făcuse cu Eglonul, şi l -a nimicit cu desăvîrşire împreună cu toţi ceice se aflau în el. 38Iosua, şi tot Israelul împreună cu el, s'a îndreptat împotriva Debirului, şi a început lupta împotriva lui. 39L -a luat, pe el, pe împăratul lui, şi toate cetăţile cari ţineau de el; le-au trecut prin ascuţişul săbiei, şi au nimicit cu desăvîrşire pe toţi cei ce se aflau în ele, fără să lase să scape vreunul; Iosua a făcut Debirului şi împăratului lui cum făcuse Hebronului şi cum făcuse Libnei şi împăratului ei. 40Iosua a bătut astfel toată ţara, muntele, partea de miazăzi, cîmpia şi costişele, şi a bătut pe toţi împăraţii; n'a lăsat să scape nimeni, şi a nimicit cu desăvîrşire tot ce avea suflare, cum poruncise Domnul, Dumnezeul lui Israel. 41Iosua i -a bătut dela Cades-Barnea pînă la Gaza, a bătut toată ţara Gosen pînă la Gabaon. 42Iosua a luat în acelaş timp pe toţi împăraţii aceia şi ţara lor, căci Domnul, Dumnezeul lui Israel, lupta pentru Israel. 43Şi Iosua, şi tot Israelul împreună cu el, s'a întors în tabără la Ghilgal. Mare bătălie la apele Merom.

« Prev Joshua 10 Next »
Please login or register to save highlights and make annotations
Corrections disabled for this book
Proofing disabled for this book
Printer-friendly version





Advertisements



| Define | Popups: Login | Register | Prev Next | Help |