« Prev Joel 2 Next »

Chapter 2

1Sunaţi din trîmbiţă în Sion! Sunaţi în gura mare pe muntele Meu cel sfînt, ca să tremure toţi locuitorii ţării. Căci vine ziua Domnului, este aproape! - 2O zi de întunerec şi negură mare, o zi de nori şi de întunecime. Ca zorile dimineţii se întinde peste munţi un popor mare şi puternic, cum n'a mai fost din veac, şi nici în vremurile viitoare nu va mai fi. 3Arde focul înaintea lui, şi pîlpăie flacăra după el. Înaintea lui, ţara era ca o grădină a Edenului, şi după el este un pustiu sterp: nimic nu -i scapă. 4Parcă sînt nişte cai, şi aleargă ca nişte călăreţi. 5Vin uruind ca nişte cară pe munţi, şi pîrăe ca o flacără de foc, cînd mistuie miriştea; par o puternică oştire, gata de luptă. 6Tremură popoarele înaintea lor, şi toate feţele îngălbenesc. 7Aleargă ca nişte războinici, se suie pe ziduri ca nişte războinici, fiecare îşi vede de drumul lui, şi nu se abate din cărarea lui. 8Nu se împing unii pe alţii, fiecare ţine şirul, se năpustesc prin săgeţi şi nu se opresc din mers. 9Se răspîndesc în cetate, aleargă pe ziduri, se suie pe case, şi intră pe ferestre ca un hoţ. 10Înaintea lor se cutremură pămîntul, se zguduie cerurile, soarele şi luna se întunecă, şi stelele îşi pierd lumina. 11Domnul face să tune glasul Lui înaintea oştirii Sale, căci tabăra Lui este foarte mare, şi celce împlineşte cuvîntul este puternic. Dar mare este ziua Domnului şi foarte înfricoşată: cine o poate suferi? 12,,Dar chiar acuma, zice Domnul, întoarceţi-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plînset şi bocet! 13Sfîşiaţi-vă inimile nu hainele, şi întoarceţi-vă la Domnul, Dumnezeul vostru. Căci El este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate, şi -I pare rău de relele pe cari le trimete. 14Cine ştie dacă nu Se va întoarce şi nu Se va căi? Cine ştie dacă nu va lăsa după El o binecuvîntare, daruri de mîncare şi jertfe de băutură pentru Domnul, Dumnezeul vostru? 15Sunaţi cu trîmbiţa în Sion! Vestiţi un post, chemaţi o adunare de sărbătoare!`` 16Strîngeţi poporul, ţineţi o adunare sfîntă! Aduceţi pe bătrîni, strîngeţi copiii, şi chiar pruncii dela ţîţă! Să iasă mirele din cămara lui, şi mireasa din odaia ei! 17Preoţii, slujitorii Domnului, să plîngă între tindă şi altar, şi să zică: ,,Doamne, îndură-Te de poporul Tău! Nu da de ocară moştenirea Ta, n'o face de batjocura popoarelor! Pentru ce să se zică printre neamuri: ,,Unde este Dumnezeul lor?`` 18Domnul a fost plin de rîvnă pentru ţara Lui, şi S'a îndurat de poporul Său. 19Domnul a răspuns, şi a zis poporului Său: ,,Iată, vă trimet grîu, must şi untdelemn proaspăt, ca să vă săturaţi de ele, şi nu vă voi mai face de ocară între neamuri. 20Voi depărta dela voi pe vrăjmaşul dela miază-noapte, îl voi izgoni spre un pămînt fără apă şi pustiu, îi voi împinge partea dinainte a oştirii lui în marea de răsărit, şi coada oştirii în marea de apus; iar duhoarea lui se va ridica în sus, şi mirosul lui de putregai se va înălţa în văzduh, căci s'a crezut grozav. 21Nu te teme, pămîntule, ci bucură-te şi veseleşte-te, căci Domnul face lucruri mari! 22Nu vă temeţi, fiare de pe cîmp, căci islazurile pustiei iarăş vor înverzi, pomii îşi vor da roadele, smochinul şi viţa îşi vor da rodul lor. 23Şi voi, copii ai Sionului, bucuraţi-vă şi veseliţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimete ploaie timpurie şi tîrzie, ca odinioară. 24Ariile se vor umplea de grîu, vor geme tocitoarele şi teascurile de must şi de untdelemn, 25vă voi răsplăti astfel anii, pe cari i-au mîncat lăcustele Arbeh, Ielec, Hasil şi Gazam, oştirea Mea cea mare, pe care am trimes -o împotriva voastră. 26Veţi mînca şi vă veţi sătura, şi veţi lăuda Numele Domnului, Dumnezeului vostru, care va face minuni cu voi, şi poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară! 27Şi veţi şti că Eu sînt în mijlocul lui Israel, că Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru, şi nu este altul afară de Mine. Şi poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară. 28După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor prooroci, bătrînii voştri vor visa visuri, şi tinerii voştri vor avea vedenii. 29Chiar şi peste robi şi peste roabe, voi turna Duhul Meu, în zilele acelea. 30Voi face să se vadă semne în ceruri şi pe pămînt: sînge, foc, şi stîlpi de fum; 31soarele se va preface în întunerec, şi luna în sînge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. 32Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mîntuit. Căci mîntuirea va fi pe muntele Sionului şi la Ierusalim, cum a făgăduit Domnul, şi între cei rămaşi, pe cari -i va chema Domnul.

« Prev Joel 2 Next »
Please login or register to save highlights and make annotations
Corrections disabled for this book
Proofing disabled for this book
Printer-friendly version





Advertisements



| Define | Popups: Login | Register | Prev Next | Help |