Chapter 17

¹Mi se pierde suflarea, mi se sting zilele, mă aşteaptă mormîntul. ²Sînt înconjurat de batjocoritori, şi ochiul meu trebuie să privească spre ocările lor. ³Pune-Te singur zălog pentru mine înaintea Ta; altfel, cine ar putea răspunde pentru mine? ⁴Căci le-ai încuiat inima în faţa priceperii. De aceea nici nu -i vei lăsa să biruie. ⁵Cine dă pe prieteni să fie prădaţi, copiilor aceluia li se vor topi ochii. ⁶M'a făcut de basmul oamenilor, şi ca unul pe care -l scuipi în faţă! ⁷Ochiul mi se întunecă de durere; toate mădularele mele sînt ca o umbră. ⁸Oamenii fără prihană sînt înmărmuriţi de aceasta, şi cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit. ⁹Cel fără prihană rămîne totuş tare pe calea lui, cel cu mînile curate se întăreşte tot mai mult. ¹⁰Dar voi toţi, întoarceţi-vă, veniţi iarăş cu cuvîntările voastre, şi vă voi arăta că între voi niciunul nu e înţelept. ¹¹Ce! mi s'au dus zilele, mi s'au nimicit planurile, planurile acelea făcute cu atîta iubire în inima mea... ¹²Şi ei mai spun că noaptea este zi, că se apropie lumina, cînd întunerecul a şi venit! ¹³Cînd Locuinţa morţilor o aştept ca locuinţă, cînd în întunerec îmi voi înălţa culcuşul; ¹⁴cînd strig gropii: ,Tu eşti tatăl meu!` Şi viermilor: ,Voi sînteţi mama şi sora mea!` ¹⁵Unde mai este atunci nădejdea mea? Şi cine mai poate vedea nădejdea mea? ¹⁶Ea se va pogorî cu mine la porţile locuinţei morţilor, cînd vom merge împreună. să ne odihnim în ţărînă.``