« Prev Isaiah 3 Next »

Chapter 3

1Domnul, Dumnezeul oştirilor, va lua din Ierusalim şi din Iuda orice sprijin şi orice mijloc de trai, orice izvor de pîne, şi orice izvor de apă, 2pe viteaz şi pe omul de război, pe judecător şi pe prooroc, pe ghicitor şi pe bătrîn, 3pe căpetenia peste cincizeci şi pe dregător, pe sfetnic, pe meşteşugarul ales şi pe vrăjitorul iscusit. 4,,Le voi da băieţi drept căpetenii, -zice Domnul, -şi nişte copii vor stăpîni peste ei.`` 5Oamenii se vor asupri unii pe alţii, unul va apăsa pe celalt, fiecare pe aproapele lui, tînărul va lovi pe cel bătrîn, şi omul de nimic pe cel pus în cinste. 6Vor merge pînă acolo încît unul va apuca pe fratele său în casa părintească, şi -i va zice: ,,Tu ai o haină, fii căpetenia noastră! Ia dărămăturile acestea supt mîna ta!`` 7Dar în aceeaş zi el va răspunde: ,,Nu pot să fiu doftor, căci în casa mea nu este nici pîne nici haină: nu mă puneţi căpătenie peste popor.`` 8Se clatină Ierusalimul, se prăbuşeşte Iuda, pentrucă vorbele şi faptele lor sînt îndreptate împotriva Domnului, înfruntînd privirile Lui măreţe. 9Înfăţişarea feţei lor mărturiseşte împotriva lor, şi, ca Sodomiţii, îşi dau pe faţă nelegiuirea, fără s'o ascundă. Vai de sufletul lor, căci îşi pregătesc rele! 10Bine de cel neprihănit! Lui îi va merge bine, căci se va bucura de rodul faptelor lui. 11Vai de cel rău! Lui îi va merge rău, căci va culege rodul faptelor lui. 12Poporul meu este asuprit de nişte copii, şi -l stăpînesc nişte femei! Poporul meu, cîrmuitorii tăi te duc în rătăcire, şi pustiesc calea pe care umbli! 13Domnul Se înfăţişază la judecată, stă în picioare ca să judece popoarele. 14Domnul intră la judecată cu bătrînii poporului Său şi cu mai marii lui: ,,Voi aţi mîncat via! Prada luată dela sărac este în casele voastre! 15Cu ce drept călcaţi voi în picioare pe poporul Meu, şi apăsaţi pe săraci?`` zice Domnul, Dumnezeul oştirilor. 16Domnul zice: ,,Pentrucă fiicele Sionului sînt mîndre, şi umblă cu gîtul întins şi cu priviri pofticioase, pentrucă păşesc mărunţel, şi zornăesc cu verigile dela picior, - 17Domnul va pleşuvi creştetul capului fiicelor Sionului, Domnul le va descopri ruşinea``. 18În ziua aceea, Domnul va scoate verigile cari le slujesc ca podoabă la picioare, şi sorişorii şi lunişoarele, 19cerceii, brăţările şi măhramele; 20legăturile de pe cap, lănţişoarele dela picioare şi brîele, cutiile cu mirosuri şi băierele descîntate; 21inelele şi verigele dela nas; 22hainele de sărbătoare şi cămăşile cele largi, mantiile şi pungile; 23oglinzile şi cămăşile supţiri, turbanele şi măhramele uşoare. 24Şi atunci în loc de miros plăcut va fi putoare; în loc de brîu, o funie; în loc de păr încreţit, un cap pleşuv, în loc de mantie largă, un sac strîmt; un semn de înfierare, în loc de frumuseţă. 25Bărbaţii tăi vor cădea ucişi de sabie şi vitejii tăi în luptă. 26Porţile fiicei Sionului vor geme şi se vor jăli; şi ea va şedea despoiată pe pămînt.

« Prev Isaiah 3 Next »
Please login or register to save highlights and make annotations
Corrections disabled for this book
Proofing disabled for this book
Printer-friendly version





Advertisements



| Define | Popups: Login | Register | Prev Next | Help |