« Prev Hosea 7 Next »

Chapter 7

1Cînd vreau să vindec pe Israel, atunci se descopere nelegiuirea lui Efraim şi răutatea Samariei, căci lucrează cu vicleşug. Înlăuntru vine hoţul, şi ceata de tîlhari jăfuieşte afară. 2Şi nu se gîndesc în inima lor că Eu îmi aduc aminte de toată răutatea lor; faptele lor îi şi înconjoară, şi stau înaintea Mea! 3Ei veselesc pe împărat cu răutatea lor, şi pe căpetenii cu minciunile lor. 4Toţi sînt preacurvari, ca un cuptor încălzit de brutar: şi brutarul încetează să mai aţîţe focul, de cînd a frămîntat plămădeala pînă s'a ridicat. 5În ziua împăratului nostru, căpeteniile se îmbolnăvesc de prea mult vin, împăratul dă mîna cu batjocoritorii. 6Le arde inima după curse ca un cuptor; toată noaptea le fumegă mînia, iar dimineaţa arde ca un foc aprins. 7Toţi ard ca un cuptor, şi îşi mănîncă judecătorii; toţi împăraţii lor cad; niciunul din ei nu Mă cheamă. 8Efraim se amestecă printre popoare, Efraim este o turtă, care n'a fost întoarsă. 9Nişte străini îi mănîncă puterea, şi el nu-şi dă seama, îl apucă bătrîneţa, şi el nu-şi dă seama. 10Măcar că mîndria lui Israel mărturiseşte împotriva lui, tot nu se întorc la Domnul, Dumnezeul lor, şi tot nu -L caută, cu toate aceste pedepse! 11Ci Efraim a ajuns ca o turturică proastă, fără pricepere; ei cheamă Egiptul, şi aleargă în Asiria. 12Dar ori de cîteori se duc, Îmi voi întinde laţul peste ei, îi voi doborî ca pe păsările cerului; şi -i voi pedepsi cum le-am spus în adunarea lor. 13Vai de ei, pentrucă fug de Mine! Pieirea vine peste ei, pentrucă nu-Mi sînt credincioşi! Aş vrea să -i scap, dar ei spun minciuni împotriva Mea! 14Nu strigă către Mine din inimă, ci se bocesc în aşternutul lor; turbează după grîu şi must, şi se răzvrătesc împotriva Mea. 15I-am pedepsit, I-am întărit braţele, dar ei gîndesc rău împotriva Mea. 16Se întorc, dar nu la Cel Prea Înalt; sînt ca un arc înşelător. Mai marii lor vor cădea ucişi de sabie, din pricina vorbirii lor îndrăzneţe, care -i va face de rîs în ţara Egiptului.

« Prev Hosea 7 Next »
Please login or register to save highlights and make annotations
Corrections disabled for this book
Proofing disabled for this book
Printer-friendly version





Advertisements



| Define | Popups: Login | Register | Prev Next | Help |