« Prev Deuteronomy 13 Next »

Chapter 13

1Dacă se va ridica în mijlocul tău un prooroc sau un visător de vise care-ţi va vesti un semn sau o minune, 2şi se va împlini semnul sau minunea aceea de care ţi -a vorbit el zicînd: ,,Haidem după alţi dumnezei``, -dumnezei pe cari tu nu -i cunoşti, -,,şi să le slujim``! 3să n'asculţi cuvintele acelui prooroc sau visător de vise, căci Domnul, Dumnezeul vostru, vă pune la încercare ca să ştie dacă iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru. 4Voi să mergeţi după Domnul, Dumnezeul vostru, şi de El să vă temeţi; poruncile Lui să le păziţi; de glasul Lui să ascultaţi; Lui să -I slujiţi, şi de El să vă alipiţi. 5Proorocul sau visătorul acela de vise să fie pedepsit cu moartea, căci a vorbit de răsvrătire împotriva Domnului, Dumnezeului vostru, care v'a scos din ţara Egiptului şi v'a izbăvit din casa robiei, şi a voit să te abată dela calea în care ţi -a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să umbli. Să scoţi astfel răul din mijlocul tău. 6Dacă fratele tău, fiul mamei tale, sau fiul tău, sau fiica ta, sau nevasta care se odihneşte la sînul tău, sau prietenul tău pe care -l iubeşti ca pe tine însuţi, te aţîţă în taină, zicînd: ,,Haidem, şi să slujim altor dumnezei!`` -dumnezei pe cari nici tu, nici părinţii tăi nu i-aţi cunoscut, 7dintre dumnezeii popoarelor cari vă înconjoară, lîngă tine sau departe de tine, dela o margine a pămîntului pănă la cealaltă- 8să nu te învoieşti şi să nu -l asculţi; să n'arunci spre el o privire de milă, să nu -l cruţi, şi să nu -l ascunzi. 9Ci să -l omori; întăi mîna ta să se ridice asupra lui ca să -l omoare, şi apoi mîna întregului popor; 10să -l ucizi cu pietre, şi să moară, pentrucă a căutat să te abată dela Domnul, Dumnezeul tău, care te -a scos din ţara Egiptului, din casa robiei. 11Să se facă aşa, pentruca tot Israelul să audă şi să se teamă, şi să nu se mai săvîrşească o faptă aşa de nelegiuită în mijlocul tău. 12Dacă vei auzi spunîndu-se despre una din cetăţile pe cari ţi le -a dat ca locuinţă Domnul, Dumnezeul tău: 13,,Nişte oameni răi au ieşit din mijlocul tău, şi au amăgit pe locuitorii din cetatea lor zicînd: ,Haidem şi să slujim altor dumnezei!`` -dumnezei pe cari tu nu -i cunoşti- 14să faci cercetări, să cauţi şi să întrebi cu deamănuntul. Dacă este adevărat, dacă lucrul este întemeiat, dacă urîciunea aceasta a fost făcută în mijlocul tău, 15atunci să treci prin ascuţişul săbiei pe locuitorii din cetatea aceea, s'o nimiceşti cu desăvîrşire împreună cu tot ce va fi în ea, şi să -i treci chiar şi vitele prin ascuţişul săbiei. 16Să strîngi toată prada în mijlocul pieţei, şi să arzi de tot cu foc cetatea şi toată prada ei, înaintea Domnului, Dumnezeului tău: să rămînă pentru totdeauna un morman de dărîmături, şi nici o dată să nu fie zidită din nou. 17Nimic din ce va fi blestemat ca să fie nimicit cu desăvîrşire, să nu se lipească de mîna te, pentru ca Domnul să Se întoarcă din iuţimea mîniei Lui, să Se îndure de tine, să te ierte, şi să te înmulţească, după cum a jurat lucrul acesta părinţilor tăi, 18dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, păzind toate poruncile Lui pe cari ţi le dau astăzi, şi făcînd ce este plăcut înaintea Domnului, Dumnezeului tău.

« Prev Deuteronomy 13 Next »
Please login or register to save highlights and make annotations
Corrections disabled for this book
Proofing disabled for this book
Printer-friendly version





Advertisements



| Define | Popups: Login | Register | Prev Next | Help |