« Prev Daniel 11 Next »

Chapter 11

1În anul dintîi al lui Dariu, Medul, eram şi eu la el, ca să -l ajut şi să -l sprijinesc. 2Acum, îţi voi face cunoscut adevărul: Iată că vor mai fi încă trei împăraţi în Persia. Cel de al patrulea va strînge mai multă bogăţie decît toţi ceilalţi; şi cînd se va simţi puternic prin bogăţiile lui, va răscula totul împotriva împărăţiei Greciei. 3Dar se va ridica un împărat viteaz, care va stăpîni cu o mare putere, şi va face ce va voi. 4Şi cum se va întări, aşa se va şi sfărîma împărăţia lui, şi va fi împărţită în cele patru vînturi ale cerurilor, dar nu între urmaşii lui, şi nici nu va fi tot atît de puternică pe cît era supt el, căci va fi făcută bucăţele, şi va trece la alţii afară de aceştia. 5Împăratul dela miază zi va ajunge tare. Dar unul din mai marii lui va fi şi mai tare decît el, şi va domni întemeind o mare împărăţie. 6După cîţiva ani, se vor uni, şi fata împăratului dela miază zi va veni ca nevastă la împăratul dela miază noapte, ca să facă o învoială. Dar aceste mijloace de ajutorare nu vor avea nici o putere, şi nici celelalte mijloace ale ei nu vor putea ţine pept, ci ea va fi dată la moarte împreună cu alaiul ei, cu tatăl ei şi cu cel ce s'a legat cu ea. 7În vremea aceea însă se va ridica în locul ei un lăstar din aceeaş rădăcină cu ea, şi va veni împotriva oştirii Siriei, da, va intra în cetăţuia împăratului dela miază noapte, va face ce va voi cu ea, şi va fi biruitor. 8Va ridica şi va strămuta în Egipt, odată cu prinşii de război, chiar şi pe dumnezeii şi chipurile lor turnate, împreună cu vasele lor scumpe de argint şi de aur. Apoi va lăsa cîţiva ani în pace pe împăratul dela miază noapte. 9Acesta va porni împotriva împărăţiei împăratului dela miază zi, dar se va întoarce iarăş în ţara sa. 10Totuş, fiii săi vor începe iarăş războiul, şi vor strînge o mare mulţime de oşti, care va înainta, se va revărsa ca un rîu, care iese din matcă, şi -l vor împinge iarăş înapoi pînă la cetăţuie. 11Împăratul dela miază-zi, mîniat de aceasta, va ieşi şi se va lupta cu împăratul dela miază-noapte; va ridica o mare oştire, dar oştile împăratului dela miază-noapte vor fi date în mînile lui şi nimicite. 12Atunci inima împăratului se va îngîmfa, va doborî zece mii, dar tot nu va birui. 13Căci împăratul dela miază-noapte se va întoarce şi va strînge o oştire mai mare de cît cea dintîi; şi după cîtăva vreme, după cîţiva ani, va porni în fruntea unei mari oştiri bine înarmate. 14În vremea aceea, se vor ridica mulţi împotriva împăratului dela miază-zi, şi o ceată de derbedei din poporul tău se vor răscula, ca să împlinească vedenia; dar vor cădea. 15Împăratul dela miază-noapte va înainta, va ridica întărituri, şi va pune mîna pe cetăţile întărite. Oştile dela miază-zi, nici chiar floarea oamenilor împăratului, nu vor putea să ţină piept, nu vor avea putere să se împotrivească. 16Cel ce va merge împotriva lui va face ce va voi, şi nimeni nu i se va împotrivi; el se va opri în ţara minunată, nimicind cu desăvîrşire tot ce -i va cădea în mînă. 17Îşi va pune de gînd să ia în stăpînire toată împărăţia lui, şi, făcîndu-se că are gînduri curate cu el, îi va da pe fiică-sa de nevastă, cu gînd să -l piardă; dar lucrul acesta nu se va întîmpla, şi nu -i va izbîndi. 18Apoi îşi va întoarce privirile înspre ostroave, şi va lua pe multe din ele; dar o căpetenie va pune capăt ruşinii pe care voia el să i -o aducă, şi o va întoarce asupra lui. 19Apoi se va îndrepta spre cetăţuile ţării lui; dar se va poticni, va cădea, şi nu -l vor mai găsi. 20Cel ce -i va lua locul, va aduce un asupritor, în cea mai frumoasă parte a împărăţiei; dar în cîteva zile va fi zdrobit, şi anume nu prin mînie, nici prin război. 21În locul lui se va ridica un om dispreţuit, fără să aibă putere împărătească; dar se va ridica deodată, şi va pune mîna pe împărăţie prin uneltire. 22,,Oştile se vor revărsa ca un rîu înaintea lui dar vor fi nimicite, împreună cu o căpetenie a legămîntului. 23După ce se vor uni cu el, el va întrebuinţa o viclenie; va porni, şi va birui cu puţină lume. 24Va intra, pe neaşteptate, în locurile cele mai roditoare ale ţinutului; va face ce nu făcuseră nici părinţii lui, nici părinţii părinţilor lui: va împărţi prada, jafurile şi bogăţiile; va urzi la planuri împotriva cetăţuilor, şi aceasta va ţinea o vreme. 25Apoi, va porni în fruntea unei mari oştiri, cu puterea şi mînia lui, împotriva împăratului dela miazăzi. Şi împăratul dela miazăzi se va prinde la război cu o oaste mare şi foarte puternică; dar nu va putea să ţină piept, căci se vor urzi planuri rele împotriva lui. 26Ceice vor mînca bucate dela masa lui îi vor aduce pieirea; oştile lui se vor împrăştia ca un rîu, şi morţii vor cădea în mare număr. 27Cei doi împăraţi nu vor căuta decît să-şi facă rău unul altuia, vor sta la aceeaş masă şi vor vorbi cu viclenie. Dar nu vor izbuti, căci sfîrşitul nu va veni decît la vremea hotărîtă. 28Cînd se va întorce în ţara lui cu mari bogăţii, în inima lui va fi vrăjmaş legămîntului sfînt, va lucra împotriva lui, şi apoi se va întoarce în ţara lui. 29La o vreme hotărîtă, va porni din nou împotriva împăratului de miază-zi; dar de data aceasta lucrurile nu vor mai merge ca mai înainte 30Ci nişte corăbii din Chitim vor înainta împotriva lui; iar el, desnădăjduit, se va întoarce înapoi. Apoi, mînios împotriva legămîntului sfînt, nu va sta cu mînile în sîn; ci, la întoarcere, se va înţelege cu ceice vor părăsi legămîntul sfînt. 31Nişte oşti trimese de el, vor veni şi vor spurca sfîntul Locaş, cetăţuia, vor face să înceteze jertfa necurmată, şi vor aşeza urîciunea pustiitorului. Va ademeni prin linguşiri pe ceice rup legămîntul. 32Dar aceia din popor, cari vor cunoaşte pe Dumnezeul lor, vor rămînea tari, şi vor face mari isprăvi. 33Înţelepţii poporului vor învăţa pe mulţi. Unii vor cădea, pentru o vreme, loviţi de sabie şi de flacără, de robie şi de jaf. 34Cînd vor cădea, vor fi ajutaţi puţin, şi mulţi se vor uni cu ei din făţărnicie. 35Chiar şi din cei înţelepţi, mulţi vor cădea, ca să fie încercaţi, curăţiţi şi albiţi, pînă la vremea sfîrşitului, căci sfîrşitul nu va fi decît la vremea hotărîtă. 36Împăratul va face ce va voi; se va înălţa, se va slăvi mai pe sus de toţi dumnezeii, şi va spune lucruri nemai auzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor; şi va propăşi pînă va trece mînia, căci ce este hotărît se va împlini. 37Nu va ţinea seamă nici de dumnezeii părinţilor săi, nici de dorinţa femeilor; cu un cuvînt, nu va ţinea seamă de niciun dumnezeu, ci se va slăvi pe sine mai pe sus de toţi. 38În schimb, va cinsti pe dumnezeul cetăţuilor; acestui dumnezeu, pe care nu -l cunoşteau părinţii săi, îi va aduce cinste cu aur şi argint, cu pietre scumpe şi lucruri de preţ. 39Cu ajutorul acestui dumnezeu străin va lucra împotriva locurilor întărite; cui îl va recunoaşte, îi va da mare cinste, îl va face să domnească peste mulţi, şi le va împărţi moşii ca răsplată. 40La vremea sfîrşitului, împăratul dela miazăzi se va împunge cu el. Şi împăratul dela miazănoapte se va năpusti ca o furtună peste el, cu cară şi călăreţi..., şi cu multe corăbii; va înainta asupra ţărilor lui, se va revărsa ca un rîu şi le va îneca. 41Va intra şi în ţara cea minunată, şi zeci de mii vor cădea. Dar Edomul, Moabul, şi fruntaşii copiilor lui Amon vor scăpa din mîna lui. 42Îşi va întinde mîna peste felurite ţări, şi nici ţara Egiptului nu va scăpa. 43Ci se va face stăpîn pe vistieriile de aur şi de argint, şi pe toate lucrurile scumpe ale Egiptului. Libienii şi Etiopienii vor veni în alai după el. 44Dar nişte zvonuri, venite dela răsărit şi dela miazănoapte, îl vor înspăimînta, şi atunci va porni cu o mare mînie, ca să prăpădească şi să nimicească cu desăvîrşire pe mulţi. 45Îşi va întinde corturile palatului său între mare şi muntele cel slăvit şi sfînt. Apoi îşi va ajunge sfîrşitul, şi nimeni nu -i va fi într'ajutor.

« Prev Daniel 11 Next »
Please login or register to save highlights and make annotations
Corrections disabled for this book
Proofing disabled for this book
Printer-friendly version





Advertisements



| Define | Popups: Login | Register | Prev Next | Help |